Caz Chiajna/ Şeful SIAS: Tatăl a ieşit de bunăvoie din casă; cel mai delicat moment a fost la 4 dimineaţa

256
Caz Chiajna/ Şeful SIAS: Tatăl a ieşit de bunăvoie din casă; cel mai delicat moment a fost la 4 dimineaţa - chiajnafetitasechestratainquamph-1683308666.jpg
Şeful Serviciului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS), chestor de poliţie Alexandru Scurtu, a declarat, vineri, că tatăl care şi-a sechestrat fiica de cinci ani s-a predat de bunăvoie, a ieşit singur din casă, iar cel mai delicat moment al operaţiunii a fost vineri, la 4 dimineaţa, când bărbatul a avut o urmă de agresivitate în comportament, dar şi-a revenit imediat la intervenţia negociatorilor, scrie Agerpres. 


"A fost un moment la ora 4 dimineaţă, când, probabil, sub imperiul oboselii, bărbatul a dat o notă uşor de agresivitate comportamentului, dar şi-a revenit imediat, prin intervenţia negociatorilor. (...) O notă de agresivitate în sens verbal, pentru că toată durata negocierii a fost pe un palier de calmitate, raţionalul domina, drept pentru care nu aveam de ce să ne facem griji din perspectiva vieţii fetei. (...) Tatăl a ieşit de bunăvoie din casă, nu a început să plângă când a ieşit", a explicat şeful SIAS, care a refuzat să spună dacă la faţa locului a fost prezent un lunetist.


Unul dintre specialiştii care a făcut parte din echipa de negociere a relatat modul în care s-a purtat comunicarea cu bărbatul, precizând că un moment important al operaţiunii l-a reprezentant decizia tatălui de a preda vineri dimineaţa cele două butelii cu gaz pe care le avea în casă.


Sursa foto: bihoreanul.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5101 secunde