Cei mai căutați infractori ai Constanței. Unii sunt dați în urmărire de aproape 20 de ani!

11508
Cei mai căutați infractori ai Constanței. Unii sunt dați în urmărire de aproape 20 de ani! - fugiti-1572031080.jpg

Articole de la același autor

Au traficat droguri, au înșelat statul român sau chiar au falsificat carduri bancare, au fost condamnați dar nu au petrecut nicio zi după gratii pentru faptele comise. Opt indivizi din Constanța se află pe lista celor mai căutați infractori din țara noastră. 


Lista cu infractorii dați în urmărire generală, realizată la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române cuprinde, în momentul de față, opt persoane din Constanța. Alexandru Iustin Ganță are 34 de ani, s-a născut în Constanța, dar locuia în județul Călărași în momentul în care a intrat în atenția oamenilor legii. Acesta este dat în urmărire generală pentru că se sustrage executării unei pedepse privative de libertate de cinci ani și opt luni pentru deținere de droguri de risc. Potrivit oamenilor legii, bărbatul are 1,70 metri înălțime, 70 de kilograme, o constituție atletică, păr șaten, ochi albaștri. Tot oamenii legii arată că nu este prima dată când bărbatul încalcă legea. A mai fost judecat, în trecut, pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, dar a fost achitat în 2010. Ulterior, a fost condamnat la închisoare în 2012, de magistrații din Călărași. 
Un "băiat rău" este și Aurel Mariean Bădilă. În vârstă de 51 de ani, bărbatul este născut în Cernavodă și domicilia în Brașov în momentul dispariției. Acesta este căutat, de aproape 20 de ani, pentru constituire de grup infracțional organizat și clonare de carduri. Cazul a ajuns în atenția magistraților în 2010, în același dosar fiind judecat și Lucian Călimărea, un nume cu rezonanță, în acel moment, în lumea rău famată a Constanței. La un moment dat, despre Bădilă se zvonea că s-ar afla în Panama. 


"Vrăbițoiu" este un alt constănțean dat în urmărire generală, de ani buni. Numele său este, de fapt, Vasile Vrabie, are 53 de ani, și a fost condamnat la închisoare pentru comiterea mai multor furturi. Nu a așteptat însă să afle sentința magistraților și s-a făcut nevăzut înainte de încheierea procesului. 


Pe listă se află și o femeie


Polițiștii constănțeni au emis un mandat de urmărire și pe numele irakianului Sarmad Amman Yacoub. În vârstă de 50 de ani, acesta a venit la malul mării, la începutul anilor 2000, pentru a face afaceri. Alături de un alt irakian, aduceau containere cu ness sau cafea și le comercializau în țara noastră. A fost însă condamnat la opt ani de închisoare, pentru infracțiuni economice, după ce oamenii legii au strâns dovezi potrivit cărora ar fi falsificat acte pentru declarațiile vamale de import a mai multe containere cu produse. Este căutat de aproximativ 15 ani. 


Pe aceeași listă se mai află și Marius Voicu, un constănțean de 52 de ani, condamnat la patru ani de închisoare pentru înșelăciune. Singura femeie de pe listă este Ioana Rusu, în vârstă de 43 de ani. Gălățeancă la origine, femeia s-a mutat la Constanța unde s-a îndeletnicit cu fărădelegile. Într-un final, a fost condamnată la șase ani de închisoare pentru tâlhărie. În schimb, Lucian Sîmpetru, în vârstă de 58 de ani, este dat în urmărire generală pentru că are de efectuat un an de închisoare, pentru vătămare corporală gravă. Bărbatul este de loc din comuna constănțeană Saraiu. 


Lista este încheiată de Lucian Mazilu, în vârstă de 61 de ani, căutat după ce a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru spălare de bani, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și fals în înscrisuri. Bărbatul, născut în Constanța, locuia în București în momentul comiterii faptelor. Polițiștii îl descriu ca având 1,82 metri înălțime, brunet, ten măsliniu, "ciupit de vărsat" și ochi căprui. Lucian Mazilu a fost judecat în dosar cu mai mulți inculpați, printre care și străini, fiind acuzați că în perioada 2002 – 2003 au obținut ilegal de la stat 16,5 milioane de lei, cu titlu de TVA, pentru operațiuni de export de măști de gaze. 












Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2809 secunde