Cetățean ucrainean cu permis auto fals, depistat în Portul Constanța

193
1
Cetățean ucrainean cu permis auto fals, depistat în Portul Constanța - xucraineanpermisfals3-1668072875.jpg

Articole de la același autor

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța Sud-Agigea au descoperit un cetățean ucrainean care a prezentat un permis de conducere fals.

Miercuri, 9 noiembrie, în jurul orei 16:00, la poarta de acces numărul 10 a Portului Constanța, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul specific asupra unui autoturism înmatriculat în Ucraina, condus de un cetațean ucrainian, în vârstă de 25 ani. Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit că permisul de conducere prezentat pentru control nu îndeplinește condițiile de formă și de fond, acesta fiind fals. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, fals și uz de fals iar la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Comentează știrea

Doar Ei
10 noiembrie 2022
Erorile neamului vanzator

Cand ești ocupat de NATiO-isti, Ukrainisti (lesii bătuți de Stefan cel Mare, dar "primiti" de fanarioti) nu trebuie sa ne mai mire nimic! Venetici au mai multe drepturi decât națiunea noastră de baza! Rrommanicca este COLONIE!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5272 secunde