Mai multe persoane care vroiau să ajungă ilegal din Bulgaria la București au fost prinse de polițiștii de frontieră de la Negru Vodă.
Oamenii legii au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în România în care se aflau șapte persoane, cinci adulți și doi minori.
În urma verificărilor, s-a stabilit că este vorba de doi cetățeni români, Florian Neagu, de 22 de ani, și Anton Avram, de 28 de ani, celelalte persoane neputând prezenta documente de identitate.
Din declarații a reieșit că sunt cetățeni palestinieni, cu vârste cuprinse între 26 și 29 de ani, iar cele două fetițe au nouă luni, respectiv, un an și patru luni.
Polițiștii de frontieră susțin că cetățenii palestinieni au trecut ilegal frontiera româno-bulgară din Bulgaria, pe jos, călăuziți de Avram și Neagu, ulterior fiind transportați cu autoturismul oprit pentru verificări, cu intenția de a ajunge la București.
Cetățenii palestinieni sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat și au fost predați autorităților de frontieră bulgare. Totodată, Florian Neagu s-a ales cu dosar penal pentru trafic de migranți, iar Anton Avram pentru săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat și de trafic de migranți.