CNA: DDTV rămâne închis. Televiziunea, amendată cu 100.000 de lei pentru retransmisia OTV

172
< 1 min citire
CNA: DDTV rămâne închis. Televiziunea, amendată cu 100.000 de lei pentru retransmisia OTV - dd-1383061042.jpg
CNA a decis, în ședința de marți, să amendeze DD TV cu 100.000 de lei, pentru că, în noaptea de 18 spre 19 octombrie, pe frecvența televiziunii a fost retransmis în mod ilegal OTV, transmite Mediafax.ro.
Decizia a fost luată de membrii Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) cu unanimitate de voturi, la propunerea președintelui Consiliului, Laura Georgescu.
Laura Georgescu a spus că a propus amendarea DD TV cu 100.000 de lei pentru "abuzul fără precedent petrecut în seara zilei de 18 spre 19 octombrie".
Sancțiunea a fost aplicată pentru încălcarea articolului 54, alineatul 2 din Legea audiovizualului, potrivit căruia furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele și în datele declarate, printre care se numără și "formatul de principiu al serviciului de programe și structura programelor" pe care acesta la difuzează.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0377 secunde