Are 24 de ani, dintre care ultimii trei și i-a petrecut cu pistolul la brâu și legea în mână. S-a făcut polițist, fascinat încă din copilărie de teama și respectul pe care le inspiră uniforma. Auzise că meseria asta este, pe deasupra, sigură și bine plătită. Acum recunoaște că trăiește o adevărată dezamăgire. Sistemul din care face parte este subdimensionat și se zbate într-o sărăcire cruntă, iar legea pe care ar trebui să o impună este, de multe ori, strâmbă și ambiguă. Își vede însă de treabă mai departe, cu aceeași ambiție, sperând că vor veni vremuri mai bune.
Agentul Ciprian Ușurelu este polițist în comuna Mihai Viteazu. Sunt doar doi în întreaga comună, el și șeful de post, însă de mai bine de o lună de zile trebuie să se descurce singur, deoarece colegul lui este în concediu de odihnă. Nu are încotro și trebuie să facă de toate: să dea curs solicitărilor la 112, să o facă pe polițistul de la Rutieră, să cerceteze toate plângerile, să ancheteze infracțiunile, să facă audieri și, mai nou, să transporte cadavrele la morgă. Colac peste pupăză, a trebuit să își ia, săptămâna trecută, și concediul fără plată impus de guvernanți. A pus lacătul pe postul de poliție și, timp de patru zile, toate apelurile de urgență și cazurile au fost preluate de colegii de la Istria. "În organigramă figurăm cu șase polițiști, însă doar eu și șeful de post suntem aici. Colegul meu este în concediu de odihnă, așa că doar eu am rămas. Săptămâna trecută a trebuit să îmi iau și eu cele patru zile de concediu fără plată. De luni până joi am închis postul de poliție pentru că nu aveam cum să fac altfel. Toate apelurile au fost preluate de Istria, însă când m-am întors la muncă, era ditamai coada aici la ușă", povestește Ciprian Ușurelu.
"Mai au puțin și te scuipă"
Singura parte bună a vacanței neprevăzute a fost că a putut pleca acasă, în Constanța. În rest, pentru că nu își permite să facă naveta, stă cu chirie în sat. Să nu vă gândiți că Ministerul îi decontează aceste cheltuieli. Nici gând! "Stau cu chirie aici, însă niciodată nu am văzut vreun ban. Am făcut și eu dosar la început, dar când l-au văzut superiorii imediat mi l-au respins. Cică la ei figurează că locuința postului de poliție este liberă. O fi ea liberă, nene, dar dă-mi bani să o repar că stă să cadă, nici uși nu are. Nu mai vorbesc despre celelalte condiții. Pe șefi însă nu i-a interesat, pentru că ei merg pe principiul: Descurcă-te singur!", spune polițistul.
Pe lângă condițiile grele de muncă, tânărul agent a trăit o adevărată dezamăgire când a terminat școala și a ajuns printre oameni. "Nu mă așteptam ca oamenii să aibă o asemenea reacție, să fie atât de răi. Mai au puțin și te scuipă în față, te iau la bătaie pe stradă, te înjură. Și ce poți să le faci? Să îi arestezi, să îi amendezi, să îi bați, cum să reacționezi? Au ajuns să aibă tupeul să îți ceară să le dai amenda cea mai mare, că oricum nu o plătesc. Oricine are o relație sus-pusă și te amenință că dă un telefon și te dezbracă de haină, că te lasă fără slujbă. Mă, să fiu al naibii! «Ia, mă, telefonul și sună!», le spun ăstora. Iar în cele din urmă, tot noi ne trezim anchetați și cercetați de cei de la județ", ne-a declarat Ciprian Ușurelu.
Polițist sau cioclu
Omul legii spune că nu înțelege de ce polițiștii sunt obligați să transporte cadavrele la morgă. În ultimele luni, a fost pus de două ori într-o asemenea situație. Ultima oară, acum câteva săptămâni, când o fetiță de șapte ani a murit într-un incendiu. "Ofițerul de zonă care a făcut cercetări mi-a spus să iau cadavrul și să îl duc la morgă. Era ora opt seara. Am pus-o în mașină și am plecat cu ea la Constanța, la morgă. Acolo, surpriză. Nu au vrut să o pri-mească. Nici nu știam ce să fac. Să râd, să plâng. «Cum să nu o primești, nene? Nu ești morgă?» «Ba da». «Am un cadavru în mașină?» «Ba da». "Atunci de ce nu vrei?» «Că de unde am eu certitudinea că o s-o ridice familia de aici». «Păi doar nu o să își lase părinții ăia copilul acolo, trebuie să îl îngroape creștinește, să îi facă cele lumești». După lungi discuții, a acceptat. Atunci mi-am dat seama că morga e cel mai scump hotel. Mi-a cerut să îi anunț pe părinți că a doua zi când vor veni după fetiță să aducă trei milioane jumătate și încă cinci sute de mii altă taxă", spune agentul, care povestește în continuare cum ajunge el ca polițist să încalce legea. "În cazul morților suspecte, duci cadavrul la morgă și ceri să se facă necropsia pentru aflare adevărului. În astfel de cazuri, Inspectoratul plătește. Cei de la Medicina Legală fac autopsia, completează certificatul cu data la care a fost efectuată lucrarea, însă nu îți dau hârtia decât după ce Poliția plătește. Și cum Poliția nu are bani… Și așa trec câteva luni și vine apoi control de la centru și găsește dosarul cu pricina nesoluționat de atâta timp la mine pe birou. Pac, cercetat penal pentru tergiversare. Păi dacă nu aveam certificatul medico-legal, normal că nu puteam trimite mai departe dosarul. Și uite așa ajungem să încălcăm legea fără voia noastră", susține Ciprian Ușurelu.
Zeci de dosare penale pentru conducere fără permis
Norocul polițiștilor din Mihai Viteazu este că nu au cazuri foarte complicate. Fără crime sau acte de violență. Doar din când în când se mai bat unii pe la discotecă, însă totul se rezolvă repede. Surprinzător însă, pentru o localitate din mediul rural, este faptul că cele mai multe infracțiuni constatate se referă la regimul circulației rutiere pe drumurile publice. "Dosare penale pentru conducerea fără permis avem cu grămada. Numai anul acesta am întocmit între 50 și 60 de dosare penale. M-am și săturat de ăștia. Nici nu știu ce să le mai fac. Degeaba alerg prin toată comuna după ei și le fac dosare, pentru că acestea nu au nicio finalitate. Ei continuă să conducă fără permis, iar îi prind, procurorii și judecătorii iar îi fac scăpați. Cică nu prezintă pericol public. De obicei, se aleg cu câte o amendă, pe care nici pe aia nu o plătesc. De când sunt eu aici, după sute de dosare penale pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără permis, doar unul a primit o pedeapsă cu închisoarea. Un an cu suspendare, dar tot e ceva decât o amendă. Însă toți se urcă la loc la volan. Pur și simplu nu ai cu cine să te înțelegi. Nu știu de vorbă bună, nu le este frică de dosare penale sau de amenzi", spune polițistul din Mihai Viteazu.
În rest, celelalte spețe sunt mărunte, însă foarte greu de rezolvat. Mulți oameni îi reclamă pe crescătorii de animale din comună că își bagă intenționat oile și caprele prin culturile lor, însă poliția nu prea are ce să le facă.
"Ar fi multe de povestit despre ce facem noi aici, însă ne-ar trebui câteva zile. Oricum, puteam să fac zece ani de școală de poliție, că tot nu învățam câte am învățat aici. E greu însă, fiindcă nu sunt condiții. Aș fi vrut și eu să lucrez mai aproape de casă, însă m-au dat aici. Poate or veni vremuri mai bune. Dacă nu, plec", a mai adăugat, dezamăgit, agentul Ciprian Ușurelu.