Condamnat pentru trafic și consum de droguri

463
< 1 min citire
Magistrații de la Tribunalul Constanța au condamnat, vineri, un tânăr de 21 de ani, din Constanța, la un an de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru comiterea infracțiunilor de trafic și consum de droguri de risc. El a recunoscut fapta și a cerut judecătorilor să îi fie aplicate prevederile legii Micii Reforme în justiție, datorită căreia, în cazul recunoașterii faptei, poate beneficia de reducerea cu o treime a pedepsei. 
Acesta este acuzat că, alături de alți complici, în anul 2009, a determinat alte persoane să cumpere rezină de canabis de la un distribuitor și ștate vechi în domeniu. În februarie 2009, el a fost prins, alături de un complice de-al său, în zona Casei de Cultură, în timp ce vindea unui investigator sub acoperire aproape zece grame de rezină de canabis contra sumei de 500 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0375 secunde