Condamnată la închisoare pentru trafic de influență

872
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au respins ca nefondat recursul declarat de o femeie din localitatea Techirghiol, Dalida Ismail, împotriva sentinței Tribunalului prin care a fost condamnată la doi ani și patru luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență. Tot prima instanță dispusese să se revină asupra unei pedepse dintr-un alt dosar al femeii, de doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, urmând ca această perioadă să fie petrecută după gratii. Așadar, Dalida Ismail va trebui să petreacă după gratii patru ani și zece luni de închisoare. Hotărârea mai poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Femeia a ajuns pe mâna anchetatorilor după ce, pe 13 august 2007, Iuliana Cârjanu a formulat un denunț în care o reclama pe Dalida Ismail. Ea preciza că, în cursul anului 2006, după ce a fost respinsă la examenul pentru obținerea permisului de conducere, a cunoscut-o pe Dalida Ismail, care i-a promis că va interveni în schimbul sumei de 700 de euro la șeful de la Rutieră, pe care îl cunoaște, și îi va obține permisul fără să mai dea examen.
La începutul lunii august 2006, Cârjanu a sunat-o pe Ismail și i-a spus că a picat pentru a doua oară examenul. Cu acea ocazie, cele două au convenit să se întâlnească în zona "Billa" și i-a dat acesteia dosarul conținând documentele necesare înscrierii la examen.
Pe 14 august 2006, femeile s-au întâlnit la o cofetărie, unde Ismail a primit suma de 350 de euro. Restul banilor urma a fi dați după ce Iuliana Cârjanu își primea permisul de conducere.
Dalida Ismail a reușit să o păcălească, timp de câteva luni, pe Iuliana Cârjanu, cu promisiunile că-i va obține permisul. La un moment dat, sătulă de atâtea amânări, Iuliana Cârjanu a amenințat-o cu Poliția și a cerut banii înapoi, obținând astfel 100 de dolari.
Abia pe 12 septembrie 2007, după ce Dalida Ismail a fost chemată de anchetatori pentru a fi audiată, Iuliana Cârjanu a reușit să-și recupereze și restul banilor, dar nu înainte de a da o declarație prin care susținea că-și va retrage plângerea for-mulată.
Femeia nu a fost la prima abatere de la legea penală. Ea a mai fost condamnată la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Anchetatorii susțin că, în cursul urmăririi penale, Dalida Ismail a avut o atitudine nesinceră negând comiterea faptei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4896 secunde