Magistrații de la Tribunalul Constanța i-au condamnat la câte cinci ani de închisoare pe Valentin Șlepac și Paul Popaene, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală. Mai mult, prin sentință, celor doi li s-au interzis o serie de drepturi. Totodată, a fost admisă acțiunea civilă, inculpații fiind obligați în solidar la plata a 3.358.007 lei către stat, care înseamnă impozitul pe profit și TVA-ul, 6.500 lei cheltuieli de judecată, și a fost admisă și cererea de schimbare a încadrării juridice din evaziune fiscală și complicitate în art. 11, lit. b din Legea 87/1994, respectiv "sustragerea în întregime sau în parte de la plata obligațiilor fiscale, în scopul obținerii de venituri, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului ori a sursei impozabile sau taxabile ori prin diminuarea veniturilor ca urmare a unor operațiuni fictive".
Cei doi au fost trimiși în judecată, în 2007, de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța. În sarcina lui Valentin Șlepac, de 35 de ani, din Cuza Vodă, și a lui Paul Popaene, administrator al SC "Geometal 2000" SRL, s-a reținut că, în cursul anului 2004, au făcut comerț cu deșeuri metalice, dar fără a înregistra operațiunile în contabilitate și fără a achita obligațiile către bugetul de stat.
Până la prinderea lor, statul a fost prejudiciat cu aproximativ 3,5 milioane lei.