Controale înăsprite la trecerea frontierei. De ce documente aveți nevoie

1115
Controale înăsprite la trecerea frontierei.  De ce documente aveți nevoie - controale-1491928028.jpg
În cazul în care ați optat pentru o vacanță în străinătate, este bine de știut că polițiștii de frontieră au înăsprit controalele. Astfel, alături de cartea de identitate și permisul de conducere, la controlul de frontieră vi se vor cere certificatul de înmatriculare al autoturismului, Cartea Verde și documentul care atestă efectuarea inspecției tehnice periodice.

La controlul de frontieră, nu este necesar să prezentați documente cu privire la modalitatea de deținere sau folosință a autovehiculului (contract, procură, comodat). În cazul în care circulați în interiorul UE, autoritățile din statele pe care le tranzitați pot efectua verificări în cazul în care au suspiciuni privind modalitatea de deținere a autovehiculului pe care-l conduceți, fără însă a vă refuza intrarea sau a vă interzice circulația pe teritoriul statelor respective.

"Dacă intenționați să călătoriți în state din afara spațiului UE, vă recomandăm să vă adresați reprezentanțelor diplomatice ale statelor respective cu privire la modul în care este reglementat aspectul referitor la justificarea dreptului de a conduce un autovehicul care nu este înmatriculat pe numele conducătorului auto", precizează polițiștii de frontieră. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4135 secunde