Control de la București la ISU Dobrogea

302
< 1 min citire
O echipă de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a venit, ieri, la Constanța, pentru a verifica, punctual, modul cum au acționat militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea", pentru salvarea celor doi bărbați care s-au rătăcit, miercuri dimineață, pe câmp, între Corbu și Săcele. 
Decizia a fost luată la nivel central după ce reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) au afirmat că operatorul ISU Dobrogea ar fi greșit procedura de sesizare a respectivei instituții. 
Pe de altă parte, reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au luat decizia să reanalizeze procedurile de cooperare, pentru a nu se mai confrunta cu astfel de situații: "Pentru evitarea oricăror disfuncții privind comunicarea operativă dintre instituțiile cu atribuții legale în gestionarea situațiilor de urgență, odată cu înființarea Departamentului pentru Situații de Urgență, procedurile de cooperare dintre structurile MAI și alte autorități sau instituții din afara MAI sunt în curs de reanalizare, simplificare și clarificare". 
Reamintim că cei doi bărbați au fost salvați, în aproximativ trei ore de la primirea apelului prin care cereau ajutorul, iar ieri au fost externați din spital.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0456 secunde