Copiii care fug de acasă, viitorii infractori ai Constanței?

În Constanța, în ultimul an, peste 200 de copii au fugit de acasă. Polițiștii îi găsesc și-i returnează în sânul familiei, dar aceștia repetă gestul. Există o soluție pentru rezolvarea problemelor și prevenirea disparițiilor, dar părinții nu au bani suficienți.

"Copilul meu a fugit de acasă. Ajutați-mă!" - aceste vorbe se aud din ce în ce mai des pe holurile secțiilor de poliție din Constanța, rostite de părinți speriați, care-și dau seama că și-au scăpat fiul sau fiica din mână. Polițiștii pornesc în căutarea minorilor, îi găsesc și îi aduc înapoi la domicilii, ba chiar îi pun să promită că nu vor mai fugi. Sunt și ei, însă, conștienți că vor trebui să-i caute din nou peste numai câteva săptămâni, pentru că întoarcerea acasă nu înseamnă și rezolvarea problemelor care au dus la gestul extrem. Iar numărul copiilor care ajung să fugă de acasă este în creștere.

Fetele, mai tentate de fuga de acasă

De la începutul lui 2012, câteva sute de copii au fost înregistrați în evidențele Poliției Constanța ca fiind dispăruți de la domiciliu. Invariabil, în dosarele întocmite se menționează că motivul fugii de acasă îl reprezintă neînțelegerile din familie.

"Am primit 239 de sesizări privind dispariții de minori de la începutul verii, iar în perioada sezonului estival 146. În 95% dintre cazuri sunt plecări voluntare, în urma unor neînțelegeri cu familia, căci fie provin din familii dezorganizate, fie implicarea părinților și creșterea și educarea lor este slabă. Sunt găsiți după aproximativ 48 de ore și returnați în familie. Trebuie să precizăm că în urma analizării disparițiilor soluționate, am constatat că pentru niciun moment, pe perioada lipsei de acasă, minorii nu s-au aflat într-o reală stare de pericol și nici nu au fost victimele vreunui tip de infracțiuni", a afirmat comisarul șef Valentin Burlacu, șeful Poliției Constanța.

Se remarcă, în statistica realizată de oamenii legii, că numărul fetelor care aleg această formă de rebeliune este mai mare decât al băieților. Astfel, numai în perioada verii (mai - august 2012), dintre cele 146 de cazuri de dispariție, în 81 a fost vorba de fete, iar în 65 de băieți. Minorii au, în general, între 10 și 17 ani și provin atât din mediul rural cât și urban.

Nu ajung victime, ajung infractori!

Nu înseamnă, însă, că dacă nu sunt victime ale unor infracțiuni în perioada fugii de acasă nu riscă să ajungă de partea cealaltă a baricadei, să comită ei fapte penale. Roxana Onea, purtător de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța - a doua instituție de stat implicată în soluționarea acestui tip de probleme - consideră că "odată apărută fuga de acasă poate să atragă și fapte penale".

"Fuga de acasă poate să aibă consecințe dintre cele mai grave; să fie asociată cu consumul de băuturi alcoolice, fumat, consumul de etnobotanice, dar și furturi, tâlhării sau prostituție", a subliniat reprezentanta instituției menționate.

Răspunsul: terapia de familie

De ce se ajunge în aceste situații și ce se poate face pentru ca minorii să nu mai repete gestul, ne explică Roxana Onea: "La vârsta preadolescenței sau adolescenței, apar transformările hormonale și problemele. Adolescenții se opun regulilor impuse de părinți sau de adulți în general și în cazurile în care părinții nu sunt atenți la preocupările și gândurile copiilor, foarte ușor se alunecă pe această pantă. În aceste cazuri părinții nu au control real al copiilor, există o barieră de comunicare".

Odată minorii returnați în sânul familiei, psihologii Protecției Copilului le oferă consiliere, atât lor, cât și familiei, dar ajutorul lor este limitat. "Când suntem sesizați și ni se solicită sprijinul, facem verificări la domiciliu, chiar și în lipsa minorilor, facem o evaluare și oferim consiliere psihologică. Dar această consiliere are rolul de oferire a informațiilor, a pașilor ce trebuie urmați pentru obținerea de servicii de terapie de familie. Noi nu le putem oferi terapie de familie de durată, aceasta se obține doar în cabinetele private", a adăugat Roxana Onea. Ședințele se pot întinde pe luni sau poate ani de zile, dar, din nefericire, nu sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate și în cele mai multe cazuri părinții nu și le pot permite.

Dispăruții nu sunt luați din familie

Trebuie subliniat că în niciunul dintre cazurile de dispariție de acasă nu s-a luat măsura instituționalizării minorilor. Din contră, intenția asistenților sociali este de a întări nucleul familial. "Am avut o situație, părintele unui adolescent de 16 ani care fugea în mod frecvent de acasă ne-am cerut sprijinul. Ne-a spus că a sesizat Poliția, pentru a nu avea probleme, și ne-a rugat dacă-l poate interna într-un centru. Nu se recurge la această măsură", a subliniat reprezentantul Protecției Copilului.