Copiii de la Școala "Lucian Grigorescu" din Medgidia în vizită la Poliția Rutieră

308
Copiii de la Școala
Pentru a reduce numărul accidentelor rutiere în care victime sunt copiii și pentru a preveni astfel de evenimente pe viitor, astăzi, Serviciul Poliției Rutiere Constanța, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, a desfășurat o activitate de prevenire a accidentelor în rândul elevilor de clasa a II-a din cadrul Școlii Gimnaziale "Lucian Grigorescu" din municipiul Medgidia.

Astfel, elevii, împreună cu profesor coordonator Liliana Manolachi, responsabil Educație Rutieră și Inspectorii de specialitate învățământ primar Doinița Sîrbu și Mihaela Anghelescu, au vizitat sediul Serviciului Rutier de pe bulevardul IC Brătianu, le-au fost prezentate autospecialele, au primit sfaturi cu privire la regulile de circulație pe care trebuie să le respecte atunci când sunt în trafic și totodată au accesat un joc interactiv cu tematică rutieră.

La sfârșitul activității elevii au primit din partea polițiștilor "Permisul de Bun Pieton".

Astfel de activități vor continua pană la sfârșitul anului, deoarece evenimentele organizate de polițiștii rutieri sunt percepute pozitiv de elevi, dar și de profesorii coordonatori.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7795 secunde