Crimă în plină stradă, în centrul Constanței

776
6
2 min citire
Crimă în plină stradă, în centrul Constanței - ambulanta1346683017-1379541380.jpg
A fost înjunghiat în plină stradă și a murit pentru că s-a intervenit prea târziu pentru salvarea lui. Acesta a fost sfârșitul tragic al unui bărbat de 29 de ani, Viorel Bahica, din co-muna Independența. Bărbatul, împreună cu un prieten se deplasau, în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 3,00, pe strada Radu Calomfirescu (situată în apropierea intersecției dintre străzile Mircea cel Bătrân și Ion Rațiu), când au fost abordați de doi bărbați. După un schimb de replici, unul dintre aceștia a înjunghiat-o pe victimă în ambele picioare, secționându-i artera femurală. Agresorul s-a făcut nevăzut, în vreme ce victima a căzut într-o baltă de sânge, iar prietenul lui, după cum le-a declarat ulterior polițiștilor, incapabil să ceară ajutor pentru că nu avea telefon mobil. În cele din urmă, un trecător a sunat la Serviciul unic de urgență 112, iar la fața locului a ajuns o ambulanță. Menționăm că, potrivit reprezentanților Poliției Constanța, persoana care a apelat 112 nu și-a declinat identitatea. Deși a fost transportat de urgență la spital, medicii nu au mai putut să facă nimic pentru el, căci pierduse prea mult sânge. Dr. Cătălin Grasa, directorul medical al Spitalului Județean Constanța, a declarat, referitor la acest caz: "Avea plăgi la ambele picioare și o anemie post hemoragică acută. Dacă ar fi fost solicitată ambulanța mai devreme și ar fi primit ajutor în primele 10 – 15 minute, ar fi avut șanse să scape".
Percheziții întreaga după-amiază la casa suspectului
Încă din timpul nopții, imediat după raportarea incidentului, zona a fost împânzită de polițiști. Au fost ridicate probe, ba chiar au fost vizionate imaginile surprinse de camerele de supraveghere de la o vilă din apropiere, care le-a dat indicii anchetatorilor cu privire la identitatea suspectului de crimă.  Ieri, doi bărbați, frați, au fost duși la audieri, la sediul Secției 1, iar toată după-amiaza, polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța și mascații au percheziționat casa lui Ali Aidîn, principalul suspect. De altfel, acesta locuiește pe strada Ion Rațiu, la doar câțiva pași de locul comiterii crimei. Din primele cercetări, se pare că între cei doi, victimă și agresor, ar fi pornit un conflict spontan pe baza consumului de băuturi alcoolice.

Comentează știrea

Grecul
19 septembrie 2013
indienii care se vor/cred turci

FUTU-VA IN GURA DE TIGANI BORATI AFGANO-PAKISTANEZO-INDIENI CE SUNTETI. VA DATI DREPT TURCI , VA LEGATI CA NISTE LASI DE O NATIUNE CARE LA URMA URMEI SE PISA PE VOI SI CU CARE NU AVETI NIMIC IN COMUN DECAT SIMPLU FAPT CA ATI VENIT CA SCLAVI AI LOR LA PROSTII DE ROMANI.TIGANI SLINOSI LASI SCOT CUTITUL CA ALTFEL II PISA ROMANII. V-AS OMORA DAR NU CU CUTITUL . V-AS SPARGE CRANIILE ALEA CU PUMNUL PANA AR IESI TOT CREIERUL ALA DE PRIMATE INFECTE .

FRITZ
19 septembrie 2013
NO GIPSY

Poate va veni si ziua in care nu vor mai fi caini pe strazi si tigani in Romania....Doamne ajuta!!!!!

Un Turc
19 septembrie 2013
Ptr. Grecul

Grecule manca meai sula si cu curu si cu gura file mu katalavenis???

violette
19 septembrie 2013
daca o casa PARTICULARA,UN PRIVAT NUAVEA CAMERE VIDEO CE FACEA POLITIA?O zic de 4 ani,suntem singurul oras mare fara camere video desi alte orase nu camere din anii 2000-2005

au fost vizionate imaginile surprinse de camerele de supraveghere de la o vilă din apropiere, care le-a dat indicii anchetatorilor cu privire la identitatea suspectului de crimă. daca o casa PARTICULARA,UN PRIVAT NU AVEA CAMERE VIDEO CE FACEA POLITIA?O zic de 4 ani,suntem singurul oras mare fara camere video desi alte orase nu camere din anii 2000-2005 pt ca mazare nu a dorit!!!!!!!!!

denisa
19 septembrie 2013
sa va fie rusine

sa stiti ca baieti aceia nu sunt criminali. pentru ca adevaratul criminal a fost prins azi noapte. va place mult sa dati vina pe turci sau (tigani) cum ziceti voi romanii. ma bucur ca adevaratul criminal este de al vostru adica "ROMAN" .

dan
20 septembrie 2013
estul salbatic

multumiri primarului ca a populat tot centrul orasului cu etnia care-i este cea mai draga. pe strazile din zona pietei grivita ,este periculos sa circuli ziua , ce sa mai spunem noaptea.in curand constanta se v-a asemana si mai bine cu rio.felicitari constanteni pt alegerea facuta si la urmatoarele alegeri sa ganditi tot cu matul.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0394 secunde