Românii sunt inventivi în privința metodelor de furat din supermarketuri

Cu cașcavalul și salamul în mâneca hainei și parfumuri la ciorap

2233
Cu cașcavalul și salamul în mâneca hainei și parfumuri la ciorap - 478dd73fd7ab78e89d99d5ae767f8001.jpg
Deși nu este un fenomen nou, în ultima perioadă, din cauza crizei financiare, furturile din supermarketuri au luat amploare, cu toate că societățile comerciale și-au angajat agenți de pază care supraveghează cu atenție oamenii care intră, dar mai ales, care ies din magazin. În plus, toate supermarketurile au și sisteme de supraveghere video. Cu toate acestea, există oameni care fură
de foame, dar și recidiviști în materie, care nu se pot lecui de acest viciu. Indiferent de motivul pentru care au comis infracțiunea, toți se aleg cu dosare penale pentru furt calificat.
Șeful Poliției Municipiului Constanța, comisarul șef Radu Ungureanu, spune că nu este zi în care să nu se înregistreze cel puțin un furt din supermarketuri. "Ieri am avut trei astfel de cazuri. Unul la Kaufland și două la Real 2. Pe numele celor trei persoane s-au întocmit dosare penale și urmează să răspundă potrivit legii pentru furt calificat", a declarat comisarul șef Radu Ungureanu.
În ceea ce privește autorii unor astfel de fapte, competiția se dă între adulți, femei și bărbați, deși au existat și cazuri de copii de până la 10 ani trimiși la furat, tocmai pentru că legea nu îi poate pedepsi.
Lăsându-i la o parte pe cei care sustrag fel și fel de produse alimentare, pe motiv că nu-și găsesc de lucru și recurg la astfel de fapte din cauza foamei, femeile-hoațe vizează raioanele de cosmetice și îmbrăcăminte, iar bărbații-hoți pe cele de băuturi alcoolice sau electronice.
Un astfel de exemplu ar putea fi cel al Mirelei Holodor, de 44 de ani, din Constanța. Miercuri, femeia a fost prinsă de agenții de pază de la Kaufland. Potrivit polițiștilor, ea a sustras cinci articole de îmbrăcăminte și 19 produse cosmetice, toate fiind ascunse într-o geantă. Prejudiciul, în valoare de 372 de lei, a fost recuperat datorită vigilenței agenților de pază. În aceeași zi de miercuri, la "Real 2" au avut loc două astfel de infracțiuni. Și aici agenții de pază au fost pe fază, astfel că Radu Stancu, de 47 de ani, din Năvodari, a fost prins după ce furase un DVD, iar Doinița Lumezeanu, de 49 de ani, din Medgidia, după ce a sustras bunuri cosmetice și câteva produse alimentare.
"De la începutul anului și până în prezent, pe raza Secției 3, au fost înregistrate 15 cazuri de furturi din supermarket", a declarat șeful Secției 3, subcomisarul Mircea Vizitiu. Totodată, șeful Secției 4, comisarul Ivan Anane, a spus că în primele trei luni ale acestui an au fost înregistrate zece cazuri de furturi din supermarketul Real 2. "Persoanele care se încumetă să sustragă bunuri din supermarket ajung în atenția noastră după ce sunt prinse de agenții de pază. Pe numele lor se fac dosare penale pentru furt calificat. Ulterior, cazurile sunt trimise procurorilor cu propuneri corespunzătoare, însă magistratul este cel care decide dacă persoana cercetată pentru furt calificat primește o amendă administrativă sau este trimisă în fața instanței de judecată" a explicat comisarul Ivan Anane.
Situația este mai deosebită la Secția 5, deoarece în raza ei de competență se află cele mai multe supermarketuri. "De la începutul anului și până în prezent avem 22 de astfel de reclamații. În general, cei care sustrag bunuri din supermarket sunt prinși de agenții de pază ai magazinului, după care sunt preluați de noi, fiindu-le întocmite dosare penale pentru furt calificat", a declarat subcomisarul Lucian Dinulescu, adjunctul șefului de la Secția 5 de Poliție.

Hoțul neprins este negustor cinstit
Ca metode de "lucru", în cele mai multe cazuri, bunurile sustrase sunt ascunse de hoți în sau sub haine, după ce le sunt scoase ambalajele ca să nu fie depistate de senzorii alarmei la ieșire. "Au fost persoane prinse cu salamul sau cașcavalul băgate pe mâneca hainei, cu sticla de băutură în buzunarul de la pieptul sacoului sau cu parfumuri ascunse în șosete. Unii sunt mai tupeiști, merg la risc și ascund lucrurile furate direct în poșetă sau în buzunar. Cei care sustrag îmbrăcăminte se fac că le probează și uită să le mai dea jos. Mulți dintre hoți sunt observați pe camerele de supraveghere și sunt așteptați la ieșire. La fel sunt văzuți și cei care consumă diverse produse, cum ar fi ciocolată, fructe dar și băuturi alcoolice fără să plătească", a povestit directorul unui supermarket din Constanța.
O altă metodă folosită cu succes de hoții cu "practică" prin străinătate este cea a foliei de aluminiu. Oamenii legii susțin că infractorii căptușesc o geantă cu folie de aluminiu, deoarece aceasta împiedică detectarea bunurilor furate de senzorii alarmei, după care încep să fure fel și fel de lucruri. Chiar și așa, unii dintre ei sunt observați pe camerele video, iar în cele din urmă ajung pe mâna polițiștilor. Totuși, oamenii legii susțin că sunt și "norocoși" care pleacă cu geanta plină, însă hoțul neprins este negustor cinstit.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4917 secunde