Cu ochii după PETARDE și POCNITORI

268
Cu ochii după PETARDE și POCNITORI - unnamed-1388490230.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii și jandarmii constănțeni și-au îndreptat atenția, în ultimele zile, în special asupra comercializării ilegale de amestecuri pirotehnice. Mai ales că, de trei ani, comercializarea petardelor și pocnitorilor este interzisă prin lege. Astfel, ieri, jandarmii de la Gruparea Mobilă de Jandarmi au depistat opt persoane care ofereau spre vânzare 12.955 obiecte artizanale și de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice, fără a deține autorizație. Acestea au fost depistate în zona Gării Constanța și în piața din cartierul Km 4-5.

Au fost întocmite actele de constatare pentru fapta de comercializare către persoanele fizice a obiectelor artizanale și de distacție pe bază de amestecuri pirotehnice fără a deține autorizație. Acestea și petardele urmează a fi  înaintate la Serviciului Arme, Muniții și Materiale explozive al I.P.J. Constanța, pentru continuarea cercetărilor.

La rândul lor, polițiștii din cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor împreună cu ofițerii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, au organizat și executat o acțiune pe raza municipiului Constanta, la comercianții de materiale pirotehnice, ocazie cu care au fost verificate nouă societăți comerciale de profil, aplicându-se șapte amenzi contravenționale, în valoare totală de 8000 lei. De asemenea, în cadrul aceleiași acțiuni, în Piața Tomis III a fost depistat un adolescent de 16 ani care oferea spre vânzare articole pirotehnice din categoria a-II-a de risc, fără a avea acest drept. Acestuia i s-a întocmit dosar penal fiind cercetat în stare de libertate.

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța au atras atenția că, în conformitate cu prevederile legale, persoanele care dețin, comercializează, transportă și folosesc obiecte artizanale și de distracție fabricate sau confecționate pe bază de amestecuri pirotehnice sunt obligate să obțină, în prealabil, autorizația Inspectoratului Teritorial de Muncă și a Inspectoratului de Poliție.

Astfel, se pot comercializa pe tot timpul anului, către persoanele fizice,  obiecte artizanale de distracție confecționate pe bază de amestecuri pirotehnice din, categoria 1 și P1 (articole pirotehnice care nu produc zgomot ci doar efecte luminoase care nu pun in pericol securitatea și sănătatea utilizatorilor) numai după ce agentul economic a obținut autorizatie.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Duminică, 29 Decembrie 2013
Stire din Social : Cum va fi vremea de Revelion, la Constanța
Duminică, 29 Decembrie 2013
Stire din Social : Ce program au oficiile poștale, de Revelion
Pagina a fost generata in 0.6738 secunde