Jandarmii din Medgidia au fost sesizați, miercuri după-amiază, despre faptul că, în apropierea gării din Mircea Vodă, mai multe persoane sustrag componente metalice. Echipajul de intervenție ajuns la fața locului a observat șapte indivizi care spărgeau, cu ajutorul unor ciocane, stâlpi de electricitate dezafectați din rețeaua CFR, pentru a valorifica fierul beton. La vederea jandarmilor, doi dintre ei au fugit, dar au fost prinși după aproximativ 30 de metri.
Cei șapte au fost identificați ca fiind Nicolae Jitaru, de 50 de ani, Nicu Onara, de 60 de ani, Florin Percu, de 23 de ani, Bogdan L., de 15 ani, Cătălin C., de 15 ani, Alin Cernica, de 25 de ani, și Ion Cernica, de 22 de ani. Toți sunt din localitatea Cuza Vodă și au declarat că doreau să vândă fierul beton pentru a face rost de bani.
La fața locului, jandarmii au găsit o autoutilitară marca Ford Transit, de culoare roșie, trei ciocane tip baros cu coadă din lemn, răngi metalice și alte unelte, pe care le-au confiscat. Cei șapte s-au ales cu dosare penale pentru furt și distrugere.