Cum poți să circuli cu permisul de conducere suspendat

14112
15
Cum poți să circuli cu permisul de conducere suspendat - fondcumpoticircula-1399218497.jpg
Legislația din România le permite șoferilor să circule pe drumurile publice cu permisul de conducere și cu actele mașinii. Dacă permisul ți-a fost suspendat ți se poate elibera o dovadă, cu care poți circula timp de 15 zile. Însă depinde de abaterea pe care ai săvârșit-o. Iată tot ce trebuie să știi despre cazul în care ai permisul de conducere suspendat. 


Ai fost prins băut la volan, ai mers cu o mașină care nu este înregistrată sau ai apăsat prea tare pe pedala de accelerație? Aceste cazuri, dar și multe altele, te pot lăsa pieton chiar și pentru 90 de zile. În unele situații, polițistul rutier îți poate da o dovadă, cu care poți circula 15 zile de la data săvârșirii abaterii. Apoi, trebuie să te conformezi legii și să nu te mai urci la volan. Iată care sunt cazurile în care dovada elibe-rată este fără drept de circulație. 


Ce se întâmplă dacă ai participat la "liniuțe"
În cazul în care dovada eliberată de polițistul rutier este fără drept de circulație nu ai altceva de făcut decât să încui mașina și să pleci pe jos, pentru că din acel moment începe perioada de suspendare. 


Printre cazurile de abateri sau infracțiuni săvârșite pentru care nu primești dovadă cu drept de circulație se numără punerea în circulație a unei mașini neînma-triculate sau neînregistrate sau cu număr fals, conducerea sub influ-ența băuturilor alcoolice, refuzul de recoltare a probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, părăsirea locului accidentului, conducerea mașinii care are defecțiuni grave la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcție, neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte sau când semnalele sunt în funcțiune, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și organizarea sau par-ticiparea la întreceri neautorizate pe drumurile publice. 


Nu vrei să predai permisul? Iată ce pățești 
Dacă, însă, abaterea nu face parte din categoriile mai sus menționate, omul legii îți va da o dovadă cu care poți circula 15 zile, însă îți va reține permisul de conducere. Dacă nu ai permisul la tine, trebuie să te prezinți în termen de cinci zile la sediul Serviciului Rutier pentru a preda permisul. În cazul în care nu te conformezi și nu predai permisul în cinci zile, perioada de suspendare se va majora cu încă 30 de zile. 


După scurgerea celor 15 zile intri în perioada de suspendare, care poate fi de 30, 60 sau 90 de zile. În situația în care nu vrei să predai permisul de conducere și ești tras pe dreapta, rutieriștii vor verifica în baza de date și vor observa că figurezi cu permisul suspendat, caz în care te vei alege și cu dosar penal pentru conducere cu permisul suspendat. 


"N-am avut timp să ridic permisul" 
După terminarea perioadei de suspendare a permisului trebuie să te prezinți la Serviciul Rutier pentru a-ți lua permisul înapoi. Dacă începi să circuli însă și din diverse motive nu ți-ai luat documentul înapoi și ești prins de rutieriști, în baza de date vei figura în regulă, însă te poți alege cu o amendă pentru că nu ai avut actul la tine. 


Comentează știrea

15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Invata Engleza
5 mai 2014
INVATA ENGLEZA

Acum poti invata Limba Engleza printr-o metoda unica in Romania testata pe zeci de mii de oameni.Iata cum poti invata Limba Engleza in 21 de zile.Afli mai multe detalii pe site-ul: invetiengleza ro

Invata Engleza
5 mai 2014
INVATA ENGLEZA

Acum poti invata Limba Engleza printr-o metoda unica in Romania testata pe zeci de mii de oameni.Iata cum poti invata Limba Engleza in 21 de zile.Afli mai multe detalii pe site-ul: invetiengleza ro

FONDURI UE
5 mai 2014
FONDURI UE

Acum este momentul: In 2014 Fondurile Europene nerambursabile se Acorda si la noi la fel de Usor ca si in celelalte state membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Afli mai multe detalii pe site-ul:Fonduri Europene Nerambursabile Ro

hermes berlin
19 mai 2014
hermes berlin

hermes paketshop dortmund dorstfeld Stiri Eveniment : Cum poți să circuli cu permisul de conducere suspendat | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online hermes berlin http://mocaonline.net/hermes-darmstadt-hermes-berlin-4151.html

MBT Panda Shoes
29 mai 2014
MBT Panda Shoes

mbt shoes ebay Stiri Eveniment : Cum poți să circuli cu permisul de conducere suspendat | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online MBT Panda Shoes http://www.lapress.org/mbtshoesonline/mbt-shoes-store-locator-uae.asp

hermes steve clemence
3 iunie 2014
hermes steve clemence

hermes paketshop troisdorf ?ffnungszeiten Stiri Eveniment : Cum poți să circuli cu permisul de conducere suspendat | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online hermes steve clemence http://www.on2pco.be/distinguish-fake-finland-hermes-bags-and-real-one.aspx

france hermes
3 iunie 2014
france hermes

hermes music usa mcallen Stiri Eveniment : Cum poți să circuli cu permisul de conducere suspendat | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online france hermes http://www.smgroup.co.in/france-hermes-birkin-magnificence-for-a-woman.asp

mbt shoes online
4 iunie 2014
mbt shoes online

mbt shoes los angeles Stiri Eveniment : Cum poți să circuli cu permisul de conducere suspendat | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online mbt shoes online http://www.baishi-light.com/mbt-shoes/mbt-shoes-size-guide.asp

simply click the following website page
6 iunie 2014
simply click the following website page

e-liquid recipes Stiri Eveniment : Cum poți să circuli cu permisul de conducere suspendat | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online simply click the following website page http://megaelitegroup.com/hangsen-e-liquid-wholesale/why-you-should-use-e-juice-reviews-to-quit-smoking.asp

listen to this podcast
6 iunie 2014
listen to this podcast

electronic cigarette starter kit Stiri Eveniment : Cum poți să circuli cu permisul de conducere suspendat | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online listen to this podcast http://iaabo.org/hangsen-juice/top-5-electric-smokers-in-the-market-articles.asp

15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5341 secunde