Intervenție cu mascați pentru prinderea unui șofer băut care nu a vrut să oprească

197
1
Intervenție cu mascați pentru prinderea unui șofer băut care nu a vrut să oprească - interventiemascati-1398191524.jpg

Articole de la același autor

Un șofer de 34 de ani s-a ales cu dosar penal și riscă până la cinci ani după gratii pentru că a condus băut, cu permisul suspendat și nici nu a oprit la semnalele polițiștilor. 


Luni dimineață, în jurul orei 5.30, polițiștii Postului de Poliție Cobadin se aflau pe străzile din comună pentru efectuarea de controale de rutină. Astfel, aceștia au văzut cum pe Șoseaua Constanței, la intersecția cu DN 3, se apropie un Opel de culoare neagră și i-au făcut semn să oprească. Șoferul însă nu a respectat indicațiile polițistului, continuându-și deplasarea ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Oamenii legii au pornit imediat după acesta, alertând și forțele suplimentare. 


La scurt timp, polițiștii Serviciului Acțiuni Speciale au reușit să-l găsească pe Ștefan Șerban, de 34 de ani, din Chirnogeni. Mascații l-au dat pe bărbat pe mâna polițiștilor, care l-au testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind pozitiv: acesta avea o alcoolemie de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Extinzând cercetările, oamenii legii au descoperit faptul că șoferul nu avea dreptul de a conduce, fiind cercetat și într-un alt dosar penal. Culmea este faptul că Ștefan Șerban a mai fost prins conducând cu permisul suspendat, rutieriștii întocmindu-i, la acea dată, dosar penal. 


Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru conducere cu permisul suspendat și conducere sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, bărbatul a fost sancționat pentru nerespectarea indicațiilor polițistului. 


Comentează știrea

klm
23 aprilie 2014
un betiv cu opel cu numere de BG

Un retardat cu opel

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3681 secunde