Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, achitat în dosarul “Portul Tomis”

4689
Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, achitat în dosarul “Portul Tomis” - download-1690889364.jpg

Articole de la același autor

Tribunalul Constanța i-a achitat pe Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, și Marcela Enache, fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa. Cei doi erau judecați în dosarul ”Portul Tomis” pentru o afacere cu terenuri în zona turistică a Portului Tomis.


"În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, ambele din Codul de procedură penală, dispune achitarea inculpatului Făgădău Decebal, pentru săvârțirea infracțiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
În baza dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală raportate la art. 1357 şi art. 1381 din Codul civil, respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată în cauză de către părţile civile Consiliul Local Constanța şi Municipiul Constanţa, împotriva inculpaţilor Făgădău Decebal şi Enache Marcela.


În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală, raportat la art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală, dispune ridicarea, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a măsurii asigurătorii luate în cauză prin ordonanţa procurorului emisă la data de 15.12.2020, în dosarul de urmărire penală nr. 144/P/2019 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, constând în sechestrul asupra oricăror bunuri prezente sau viitoare ale inculpatului Făgădău Decebal, până la concurența sumei de 133.688 euro.


În temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuieli judiciare avansate de stat în prezenta cauză, aferente urmăririi penale şi judecăţii, rămân în sarcina statului. În vederea punerii în executare a dispoziţiilor din această hotărâre referitoare la ridicarea măsurii asigurătorii, un extras al dispozitivului hotărârii se va comunica, la rămânerea definitivă, către S.P.I.T.V.B.L. din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, la A.N.C.P.I. Bucureşti – în referire la ordonanţa procurorului emisă la data de 15.12.2020, în dosarul de urmărire penală nr. 144/P/2019 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa.


Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, potrivit art. 408 alin. (1) coroborat cu art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală; cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa, conform art. 413 alin. (1) din Codul de procedură penală.


Pronunţată la data de 01.08.2023, prin punerea la dispoziţie prin mijlocirea grefei, conform art. 405 alin. (1) din Codul de procedură penală.”, se arată în decizia Tribunalului Constanța.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.413 secunde