Descinderi ale poliţiştilor! Sunt vizaţi mai mulţi suspecţi de trafic de droguri

169
Descinderi ale poliţiştilor! Sunt vizaţi mai mulţi suspecţi de trafic de droguri - 1653988306big1-1653993806.jpg
La data de 29 mai a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea, în cadrul unei acțiuni privind combaterea traficului de droguri, au efectuat două activități de prindere în flagrant delict a trei persoane.

Astfel, în urma unei acțiuni organizate în noaptea de 29 mai a.c., a fost depistat un bărbat, în timp ce deținea, în vederea comercializării, 31 de grame de cannabis.

Acesta a fost reținut, pentru 24 de ore, iar ulterior a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile.

În continuarea activităților, în aceeași zi, a fost efectuată o acțiune de prindere în flagrant delict a doi bărbați, din județul Ilfov, care ar fi vândut unei persoane, din județul Tulcea, 100 de grame de cannabis.

În urma perchezițiilor auto și a două percheziții domiciliare realizate în cauză, au fost ridicate aproximativ 1,6 kg de cannabis, grindere, un aparat de vidat, sume de bani, cântare electronice de precizie și aparate pentru cultivarea și creșterea cannabisului.

La data de 29 mai a.c., cei doi au fost reținuți, pentru de 24 de ore, iar ulterior, unul dintre ei a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, iar, față de celălalt, a fost luată măsura arestului la domiciliu.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La acțiuni au participat și polițiști din cadrul din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ilfov, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Tulcea și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.589 secunde