"Dispensarul polițiștilor" din Constanța, furnicar de ilegalități?

2462
24

Articole de la același autor

Anchete peste anchete la Centrul Medical Județean Constanța al Ministerului Afacerilor Interne, unde sunt tratați polițiștii, pompierii și jandarmii constănțeni. Până în prezent s-a început urmărirea penală a doi medici, dintre care unul este fostul director, iar actualul medic șef este subiectul unei anchete disciplinare.

Rețete falsificate, sporuri acordate pe nedrept, nereguli în contractele de achiziții publice de servicii și bunuri sunt câteva dintre ilegalitățile pe care, în prezent, le investighează Direcția Națională de Anticorupție, Direcția Generală de Anticorupție, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța. Dar și Agenția Națională de Integritate a fost sesizată să-și îndrepte atenția asupra cadrelor medicale de la Centrul Medical Județean Constanța.

Neregulile de la acest centru au ieșit la iveală la începutul acestui an, când un asistent medical, Șerban Mihalcea, a făcut publice copii xerox după contracte de achiziții pentru reparațiile efectuate la sediul instituției, dar și copii xerox după rețete susceptibile a fi falsificate. De atunci, organele de control și superiorii și-au îndreptat atenția asupra acestui centru.

Consultații medicale fantomă în Arest?

Astfel, în această vară, Direcția Medicală a MAI a venit în control la centrul constănțean, ocazie cu care "au fost constatate o serie de deficiențe în organizarea activității de acordare a asistenței medicale la Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectora-tului Județean de Poliție Constanța", au precizat pentru "Cuget Liber" reprezentanții ministerului de resort.

Concret, ne-au precizat surse apropiate anchetei, se pare că unii medici au luat lunar spor "de arest", pentru că ar fi acordat îngrijiri medicale persoanelor arestate preventiv, deși nu ar fi pășit în spațiul de detenție aproape niciodată!

Medicul șef al centrului, cercetat prealabil

De asemenea, au adăugat reprezentanții MAI, au fost găsite deficiențe "în acordarea unor drepturi salariale și sporuri unor cadre ale CMJ Constanța, precum și în activitatea de achiziții publice de bunuri și servicii". În consecință, "s-a procedat la emiterea unor acte administrative privind stabilirea drepturilor salariale ale personalului, fiind totodată dispusă declanșarea unor cercetări prealabile și administrative, în scopul stabilirii existen-ței/inexistenței unor abateri disciplinare, a cauzelor și împrejurărilor concrete în care acestea s-au produs".

"Totodată, s-a procedat la sesizarea Agenției Naționale pentru Integritate, Direcției Generale Anticorupție și a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța", ne-a mai comunicat cms. șef Aurel Ion, responsabil de informarea publică din cadrul MAI.

Cât privește măsurile procedurale care se impun, "acestea sunt în prezent în derulare și vizează pe șeful CMJ Constanța (n.r. doctor Rodica Ciulea), precum și personalul cu atribuții în organizarea și acordarea asistenței medicale la Centrul de Reținere și Arest Preventiv".

Astfel, față de dr. Rodica Ciulea, au subliniat reprezentanții MAI, "s-a dispus declanșarea procedurii cercetării prealabile".

Medici urmăriți penal

Una dintre anchetele aflate în desfășurare este la nivelul Serviciului Teritorial Constanța al DNA și vizează "fapte în legătură cu atribuțiile de serviciu", ne-au precizat procurorii anticorupție. Cert este că pe baza probelor strânse până în prezent s-a dispus începerea urmăririi penale față de dr. Florin Mihail Anghel (cel pe care, la începutul anului, asistentul Șerban Mihalcea îl acuză că a elibe-rat mai multe rețete susceptibile a fi falsificate) și față de dr. Virgiliu Mihai, fostul medic șef al centrului medical. Surse apropiate anchetei ne-au comunicat că dosarul vizează rețetele medicale eliberate înainte de 2010, care au elemente de ilegalitate: nu au semnătura și parafa medicului, nu au semnătura beneficiarului pe spate etc.

Aceleași surse ne-au precizat că un alt dosar este în lucru la DNA București, care vizează rețetele eliberate de mai mulți medici de la centrul constănțean, din 2010 și până în prezent. Acuzațiile sunt că aceste rețete ar fi fost eliberate, în fals, pe numele unor angajați ai centrului și a rudelor lor, fără ca acestea să știe.

"Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", au mai subliniat procurorii.

Comentează știrea

24 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
Pacient medical
28 septembrie 2013
Inscenari oribile

Dvs. puneti la indoiala probitatea profesionala a medicilor din Centrul Medical MAI ?...faceti o mare greseala cand toti sunt bagati in aceeasi oala. Dr. Ciulea Rodica este director si un medic de exceptie, are sotul bogat si nu are nevoie de banii centrului medical, in schimb cineva are nevoie de functia domniei sale, sa vedem cum se fac jocurile in continuare, cine are interesul sa-i ia functia ?...Daca nu se fac jocurile politice se ajunge aici. Sa va intre bine in cap : toti medicii centrului medical sunt foarte competenti profesional, vorbesc de medici nu de putoiul de subofiter asistent care si-i vandut libertatea si a devenit stropitor la doi si-un sfert, minte acest subofiter ingust la minte si cretin pe deasupra, ca sa nu mai spun ca este un obez si mintea lui pluteste in grasime, Rodicoooo...fa-i o injectie in c_ _ poate-i vine mintea la cap....

De la alt pacient medical
28 septembrie 2013
Chiar inscenari oribie?

Dar de unde stii tu "pacientule medical" ca are sotul bogat, ca subofiterul este obez si turnator la doi si-un sfert si ca cineva doreste postul "medicului de exceptie" Ciulea Rodica? Esti pacient cu adevarat sau vreun slugoi de casa? Poate vreun bagat prin porcariile exceptionalei... Un singur adevar ai spus: restul medicilor din centrul medical sunt cu adevarat competenti. Pacat ca nu si-au ales ei conducatorul...

MIELUTU
28 septembrie 2013
TRAIASCA HOTII- JOS INTELECTUALII

MEDICII IN ROMANIA SUNT "REMUNERATI" CA GUNOIERII.NU AU BANI NICI SA CUMPERE CARTI DE SPECIALITATE.DISPENSARUL DIN IMAGINE ARATA MAI RAU DECAT UN BLOC CONFORT 3 DE LA CET. AM CUNOSCUT UN MEDIC OFTALMOLOG CARE REFUZA SPAGA, ERA SINGURUL,SI TOT SINGURUL CARE TREBUIA SA-SI VARUIASCA APARTAMENTUL CU MANA LUI. LASATI MEDICII IN PACE SI OCUPATI-VA DE GUVERNANTI ANALFABETI CARE FREACA MENTA CU 10.000 DE LEI PE LUNA. ESTE SCUMPA MENTA. UN MEDIC FACE GARZI DE 36 DE ORE CA SA AIBA CATIVA LEI IN PLUS SI IN ACEST TIMP SCAPA OAMENI DE LA MOARTE. SA DEA DUMNEZEU SA AJUNGETI TOTI ASTIA CARE VA LEGATI DE MEDICI SA AJUNGETI SA AVETI NEVOIE DE EI. CUM SE FACE CA NU A EXISTAT VREODATA UN ARTICOL IN CARE SE VORBESTE DE CIUBUCURILE DATE LA FRIZERI,CHELNERI SI ALTE PRESTARI DE SERVICIU?

preaiubitul si stimatului tovaras primar
28 septembrie 2013
primarului vesnic absent si drogy,primariei cu cohorta de angajati care nu fac nimic si ecarisajului care toaca frunze la (culmea ironiei!)caini:))

eu,cainele maidanez constantean(vorbesc in numele celor 20 000 caini maidanezi din CTA) DECLAR MANDRU CA SUNTEM NR 1 PE TZARA LA MAIDANEZI PE CAP DE LOCUITOR CONSTANTEAN 8 aprilie | voturi +5 : -2 (vorbesc in numele celor 20 000 caini maidanezi din CTA) DECLAR MANDRU CA SUNTEM NR 1 PE TZARA LA MAIDANEZI PE CAP DE LOCUITOR CONSTANTEANtEu, ca un caine maidanez ce ma aflu pe strazi, declar urmatoarele: 1. sunt un caine al nimanui, deci nimeni nu este responsabil de comportamentul meu pe strazi

alexandrina
28 septembrie 2013
dispensarul MAI

Este rusinos ceea ce faceti voi presa ! Nu stiti ce inseamna sa fii medic si nu orice medic. Acesti medici care sunt terfeliti de niste incompetenti sunt medici care au invatat au obtinut tilul de medic cu sacrificii nu au terminat caritasurile de dupa revolutie cine ajungea medic pe vremea raposatului ??? pentru ca voi ne faceti sa ne intoarcem inainte de 1989...Ce puteti voi nelegiitilor sa-i reprosati medicului Mihai Virgiliu ???? un om de mai inainte de a fi medic, v-atibatut voi joc de dinsu se bucura altii din alta tara de profesionalismul si omenia care il caracterizeaza !!! sunt indignata de mizeriile care exista si de care nu putem scapa. PE CINE VRETI SA MAI PROMOVATI ??? ce incompetenti sau ce odrasla a vreunui interlop care cumpara cu bani pina si sanatatea altora. INCERCATI SA VA OPRITI NU MAI CALCATI VALORILE IN PICIOARE CA DIN CAUZA VOASTRA SUFERA OAMENI NEVINOVATI CARE ASTEAPTA SA FIE INGRRIJITI DUPA ANI SI ANI DE MUNCA DE MEDICI ADEVARATI NU DE LOAZE. Terminati cu inscenarile si minciunile....

nedumeritul
28 septembrie 2013
pentru alexandrina

Draga Alexandrina, opreste-te din mania proletara si holbeaza ochisorii mai bine. Nu presa are ceva cu dr. Mihai Virgiliu. Din articol reiese clar ca D.N.A.-ul este interesat de acest medic. Poate fi medic bun dar certat cu legea. Si fii convinsa ca aici nu vorbim de spaga de la pacient (cafea, bomboane, flori) ci de lucruri mai serioase. Ce, un medic daca a invatat carte cu toptanul nu poate fi hahalera? Ce s-ar intampla daca fiecare breasla ar primi imunitate in fata legii pe motiv ca are stiinta de carte?

nedumeritul
28 septembrie 2013
pentru oita

Mai tata, ai aflat tu cumva ca doar medicii o duc rau in tara asat iar restul ragaie de bani si bunastare? Dar cu logica cum stai? Ai cunoscut un medic oftalmolog care nu lua spaga si era singurul? Ha, ha! Pai vezi? Abia ai gasit un medic nespagar. In plus, de ce blestemi? Daca maine se ia cineva de gunoieri nu e acelasi lucru? Nu ne ia dracu pe toti fara ei? Doamne, ce logica de... oaie.

Răspuns la: TRAIASCA HOTII- JOS INTELECTUALII
Adăugat de : MIELUTU, 28 septembrie 2013
MEDICII IN ROMANIA SUNT "REMUNERATI" CA GUNOIERII.NU AU BANI NICI SA CUMPERE CARTI DE SPECIALITATE.DISPENSARUL DIN IMAGINE ARATA MAI RAU DECAT UN...
laur
28 septembrie 2013
de mai sus

articolul se refera la matrapazlicuri/hotii nu la competenta, asa ca fiecare sare sa apere pe cine are un interes...

De la alt pacient medical
28 septembrie 2013
jos cu hoata

probitatea profesionala a doctoritei Ciulea? eu pot sa o pun la indoiala?

pacientu suparat
28 septembrie 2013
injectia in c--

o vrei tu pacientule nunar 1 injectia in c-- sa nu mai stropesti, rodicoooo..............ceai mai zice?

24 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6431 secunde