Peste 1000 de cetățeni din municipiul Constanța au sesizat autoritățile în privința vecinilor care nu respectă orele de liniște. Reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală (DGPL) Constanța au explicat care sunt obligațiile locatarilor și ce măsuri iau în cazul tulburării ordinii și liniștii publice.
Multe persoane nu știu că orele destinate liniștii sunt reglementate prin lege, sau cel puțin așa încearcă să se scuze atunci când se trezesc cu polițiștii la ușă. Totuși, potrivit Legii 61/1991, în intervalele orare 13:00 – 14:00 și 22:00 – 08:00, orice activitate zgomotoasă, fie că este vorba despre folosirea aparatelor muzicale la intensitate ridicată, efectuarea de reparații casnice sau simple strigăte și larmă, constituie contravenție și atrage sancțiuni.
Amenda pentru încălcarea acestor prevederi variază între 500 și 1.500 de lei. Dacă abaterea se repetă în termen de 24 de ore de la constatarea primei fapte, sancțiunea crește până la 2.000–3.000 de lei sau se poate transforma chiar în obligarea contravenientului la efectuarea a 70–120 de ore de muncă în folosul comunității.
Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții DGPL Constanța ziarului Cuget Liber, de la începutul anului 2025 și până în prezent, oamenii legii au înregistrat un total de 1169 de sesizări privind tulburarea liniștii publice, 878 fiind făcute prin telefon și 291 scrise. În urma verificărilor, au fost aplicate 495 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 187.800 de lei.
Reclamațiile au fost înregistrate pe întreg teritoriul municipiului Constanța, fără a exista însă o zonă în care aceste fapte să se repete cu o frecvență mai mare.
„Cele mai frecvente aspecte de tulburare a ordinii și liniștii publice se referă la persoane care utilizează instrumente muzicale la intensitate ridicată, urmate de cele care creează disconfort prin strigăte, larmă ori folosirea unor aparate de uz casnic sau electrice destinate executării unor lucrări de reparații", au mai transmis reprezentanții Poliției Locale.
Autoritățile locale reamintesc că păstrarea liniștii nu este doar o obligație legală, ci și o dovadă de respect față de comunitatea din care facem parte.
Reprezentanții DGPL Constanța au transmis că cetățenii care doresc să reclame astfel de situații au la dispoziție mai multe modalități. Sesizările pot fi făcute telefonic, la numerele Poliției Locale Constanța (0241.484.205 și 0341.922), prin e-mail la adresele
[email protected] și mailto:
[email protected], prin aplicația „Primăria Constanța Sesizări”, prin poștă sau direct la Centrul de Informare pentru Cetățeni din incinta City Park Mall. Odată primită o sesizare, polițiștii locali se deplasează la fața locului pentru a verifica situația și pentru a aplica măsurile legale necesare.