DNA - recurs în casaţie împotriva deciziei prin care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări

333
DNA - recurs în casaţie împotriva deciziei prin care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări - elenaudreasitraianbasescu1-1691659772.jpg
DNA a introdus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) o cale extraordinară - recursul în casaţie - în procesul în care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări ca urmare a prescrierii faptelor, în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009, scrie Agerpres.

Potrivit portalului Instanţei supreme, acţiunea a fost depusă la instanţă pe data de 8 august, însă deocamdată dosarul nu a fost înregistrat.

DNA încearcă să obţină astfel anularea deciziei Instanţei supreme din 11 iulie, atunci când s-a dispus încetarea procesului împotriva celor două, pe motiv că faptele s-au prescris, deşi magistraţii au constatat că există dovezi care ar atesta vinovăţia lor.

Acţiunea introdusă de procurori se întemeiază pe decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care oferă posibilitatea judecătorilor români să nu aplice două decizii ale Curţii Constituţionale şi o hotărâre a Instanţei supreme privind prescrierea pedepselor, dacă prin aceasta se încalcă dreptul UE.

În lumea juridică există mai multe interpretări cu privire la punerea în practică a hotărârii CJUE, opinia majoritară fiind că judecătorii români trebuie să aplice cele două decizii ale CCR, dar nu şi pe cea a Instanţei supreme privind retroactivitatea.

Instanţele din România aşteaptă ca ICCJ să dea, la solicitarea Parchetului General, o dezlegare privind aplicarea deciziei CJUE.

Pe 11 iulie, Instanţa supremă a dispus încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea pe motiv că faptele s-au prescris, fiindu-i anulată o condamnare de 8 ani primită la instanţa de fond.

În acelaşi dosar, ICCJ a dispus încetarea procesului penal şi în cazul Ioanei Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, care avea o condamnare de 5 ani pentru instigare la delapidare şi spălarea banilor.

De asemenea, au fost anulate toate condamnările primite de ceilalţi inculpaţi din dosar: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări), care avea o pedeapsă de 6 ani în primă instanţă pentru luare de mită; Victor Tarhon (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea), care primise la fond 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal), condamnat în primă instanţă la 3 ani cu suspendare pentru delapidare, mai scrie Agerpres.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.1807 secunde