Dosarul ȘPAGĂ pentru Prima Casă: O persoană a fost reținută și șase sunt cercetate sub control judiciar

155
Dosarul ȘPAGĂ pentru Prima Casă: O persoană a fost reținută și șase sunt cercetate sub control judiciar - primacasa-1532081706.jpg

Articole recomandate

O persoană a fost reținută, iar șase sunt cercetate sub control judiciar în urma celor 23 de percheziții pe care procurorii le-au făcut în București și în Ilfov, la Fondul de Garantare a Creditelor și la persoane care se ocupă de Programul Prima Casă într-un dosar privind dare și luare de mită pentru urgentarea dosarelor de credit prin Programul Prima Casă. Potrivit unor surse judiciare citate de news.ro, mita era cuprinsă între 200 și 500 de euro și sunt vizate în jur de 60 de dosare. Suspectul reținut va fi prezentat magistraților pentru luare măsurilor legale, scrie romaniatv.net



Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din I.G.P.R. au făcut, joi, 23 de percheziții în București și județul Ilfov, la Fondul de Garantare a Creditelor, respectiv la persoane care se ocupă de Programul Prima Casă.

Potrivit procurorilor, din materialul probator administrat până în prezent s-a stabilit faptul că persoanele cercetate obișnuiesc să condiționeze urgentarea îndeplinirii actelor ce intră în îndatoririlor lor de serviciu de primirea unor sume de bani.

"În concret, cei în cauză condiționează soluționarea cererilor petenților, beneficiari ai unor programe sociale ce implică garanții din partea statului român, de primirea unor foloase patrimoniale necuvenite în mod direct sau prin intermediul unor apropiați, fiind creat astfel un mecanism între funcționarii instituției din diverse compartimente, având ca scop obținerea de beneficii personale. În acest mod nu se respectă ordinea înregistrării cererilor, nu sunt acordate șanse egale și este încălcat accesul liber al beneficiarilor de bună credință, câștigători fiind doar cei ce se încadrează în ,,prioritățile" angajaților, în schimbul sumelor de bani date ca recompensă", precizează procurorii.

Mita solicitată de angajați pentru a urgenta soluționarea dosarelor primite pentru Progamul prima Casă era cuprinsă între 200 si 500 de euro, spun sursele citate de news.ro, în cazul a 60 de dosare fiind folosită această practică. În acest caz este implicat și un șef de serviciu din cadrul Fondului Național de Garantare a Creditelor, alte persoane implicate fiind diverși funcționari și intermediari, printre care și un militar.

Au fost vizate 8 persoane și audiate alte 60.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7914 secunde