Eforturi disperate pentru găsirea lui Alexandru. Informații de ultimă oră despre copilul dispărut

3549

Articole de la același autor

10 pompieri încă acționează și la această oră cu trei motopompe pentru extragerea dejecțiilor din cele două bazine unde se bănuiește că ar fi căzut copilul.

Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, apa încă mai are aproximativ doi metri adâncime .

"Colegii mei vor lansa barca și vor peria zona. Întreaga acțiune de până acum a fost sub comanda inspectorului șef colonel Daniel Gheorghe Popa, aflat la fața locului", precizează purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.

Reamintim că Alexandru Iulian Bițică a dispărut de acasă sâmbătă, 2 noiembrie. Polițiștii au mers pe mai multe piste și, împreună cu volutari, pompieri și autoritățile locale au efectuat căutări pe toată raza localității. De asemenea, s-au făcut verificări în localitățile Ovidiu, Hârșova și Neptun și au fost audiați mai mulți martori.

Ultima impoteză care se ia în calcul este ca băiatul să fi căzut în bazinele cu dejecții de animale de la marginea localității Pecineaga, după ce rolele sale au fost găsite în apropiere.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4082 secunde