Este oficial. Polițiștii primesc puteri sporite! Cum vor acționa de acum încolo oamenii legii

11009
Este oficial. Polițiștii primesc puteri sporite! Cum vor acționa de acum încolo oamenii legii - fostpolitistdinolt-1544692375.jpg
Proiectul de Lege privind autoritatea polițistului fost votat în Camera Deputaților. Acum urmează ca legea să fie trimisă președintelui României pentru promulgare, scrie libertatea.ro

Actul normativ instituie reguli mult mai clare și transparente referitoare la procedurile de legitimare, de control corporal, al bagajelor sau al vehiculului unei persoane. Totodată, sunt clarificate condițiile în care o persoană poate fi dusă la sediul poliției și situațiile în care polițistul poate utiliza forța. Pe de altă parte, s-a înăsprit și legea pentru o serie de fapte antisociale, precum refuzul persoanei de a da relații pentru stabilirea identității sale sau organizarea de petreceri private în spațiul public, în apropierea locuințelor.

Libertatea vă prezintă câteva dintre prevederile care apar în legea care, tocmai, a fost, adoptată, de deputați. 


Când poate duce polițistul o persoană la secție 


Polițistul are dreptul să solicite persoanei pe care o legitimează să țină mâinile la vedere și, după caz, să renunțe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat. Polițistul are dreptul să conducă o persoană la sediul poliției, atunci când: 


– nu s-a putut stabili (pe loc) identitatea acesteia, ori există motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice; 


– din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanțelor, ori bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală; 


– prin acțiunile sale periclitează viața, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, sau ordinea publică; 


– luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică. Un om nu poate fi ținut în sediul poliției mai mult de opt ore și, în cazuri speciale, mai mult de 12 ore Persoana este condusă la cea mai apropiată unitate de poliție la care se poate realiza identificarea sa, verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale. Verificarea situației și, după caz, luarea măsurilor legale față de persoana dusă la sediul poliției se realizează de îndată, fără a depăși 8 ore de la momentul inițierii deplasării. 


În situația în care identitatea persoanei nu a putut fi stabilită, din motive obiective, termenul de 8 ore se poate prelungi cu perioada necesară stabilirii identității, verificării situației și, după caz, luării măsurilor legale, fără a depăși 12 ore de la momentul în care "suspectul" a fost transportat la sediul poliției. Ce drepturi au românii dacă ajung pe mâna oamenilor legii Cel care va fi dus la secția de poliție va avea însă și drepturi, ce ar trebui să-i fie respectate. Acestea sunt: 


– de a fi informată cu privire la motivele conducerii la sediul poliției, înainte de inițierea măsurii; 


– de a fi informată cu privire la drepturile ce-i revin; – de a contesta măsura dispusă;


 – de a fi asistată de un avocat și de a comunica direct cu acesta; 


– de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane pe care o indică; 


– de a fi asistată de un medic; – de a-i fi informați părinții, tutorele sau reprezentantul legal, dacă este vorba de un minor; 


– de a primi o copie a procesului-verbal întocmit cu această ocazie. 


Polițiștii pot intra într-o locuință dacă acolo se produce o infracțiune 


În altă ordine de idei, polițistul are dreptul de a pătrunde, în orice mod, într-o locuință sau în orice spațiu delimitat ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără consimțământul acesteia sau al reprezentatului legal, pentru a salva viața sau integritatea corporală a unei persoane, dacă există indicii că în acel spațiu este o persoană aflată în pericol; a preveni răspândirea unei epidemii, dacă există indicii că în acel spațiu este o persoană decedată; a prinde autorul unei infracțiuni flagrante, comisă prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante, prin violență, ori de către o persoană mascată, deghizată sau travestită, dacă există indicii că acesta/aceasta se află în acel spațiu, sau autorul unor acte de terorism, dacă există indicii că acesta se află în acel spațiu. 


Legea nu vizează protestele 


Pe de altă parte, dacă persoana care a fost avertizată prin mesajul Poliția, stai! – Nu te apropia!, continuă să se apropie de polițist, acesta va putea interveni utilizând forța, proporțional și strict cât este necesar pentru a înlătura pericolul și pentru a lua măsurile legale necesare. Proiectul propus de MAI și adoptat prin votul Parlamentului României nu vizează domeniul adunărilor publice (mitinguri, activități de protest etc.). 


Pentru o perioadă de 180 de zile de la data intrării în vigoare a legii, Ministerul Afacerilor Interne, Poliția Română și Poliția de Frontieră Română vor desfășura activități de informare a populației cu privire la drepturile și obligațiile persoanelor, respectiv drepturile și obligațiile organelor de aplicare a legii.





sursa: libertatea.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2516 secunde