Facultatea de Teologie a Universității Ovidius, în atenția DNA. Decanul Bogdan Moise, cercetat penal

494
2
Facultatea de Teologie a Universității Ovidius, în atenția DNA. Decanul Bogdan Moise, cercetat penal - facultateadeteologie-1505662911.jpg
Noi acuzații ale procurorilor Direcției Naționale Anticorupție lovesc Universitatea Ovidius.

De această dată este vorba de Facultatea Teologie. Decanul Bogdan Moise a fost pus sub urmărire penală pentru fals intelectual și complicitate la abuz în serviciu. În același dosar, preotul Bogdan Florin Chiriluță, consilier cultural al Arhiepiscopiei Tomisului, este cercetat pentru fals în declarații în formă continuată, două fapte de uz de fals și instigare la abuz în serviciu

În ordonanțele procurorilor se precizează că în perioada 2013 - 2015, Bogdan Florin Chiriluță, în calitate de candidat la posturile didactice scoase la concurs de Universitatea Ovidius Constanța - Facultatea de Teologie, a întocmit în fals un număr de șase declarații pe propria răspundere, pe care le-a depus la dosarul personal în scopul menționat mai sus.

Ulterior, conducerea Universității Ovidius Constanța, acționând fără vinovăție, i-a acordat inculpatului titlurile de lector respectiv conferențiar universitar și l-a numit pe aceste posturi, concomitent cu, efectuarea, în perioada februarie 2014 - iunie 2017, a unor plăți ilegale (salarii brute) în sumă totală de aproximativ 118.570 lei.

"În același context, în cursul lunii aprilie 2017, inculpatul Chiriluță Bogdan Florin a prezentat Comisiei de verificare a activității științifice și de cercetare a candidaților înscriși la concursul pentru ocuparea posturilor didactice de conferențiar și profesor în cadrul Universității Ovidius din Constanța, în fotocopie, o revistă susținând că în cuprinsul ei ar fi publicat un articol de specialitate. În realitate, inculpatul a înlocuit prin alterarea grafică a machetei articolul original cu al său", se arată într-un comunicat emis de Direcția Națională Anticorupție.

Potrivit anchetatorilor, la data de 13 septembrie 2017, cu ocazia audierii, preotul a depus la dosarul cauzei, din proprie inițiativă, un exemplar al aceleiași reviste fotocopiate în care, și de această dată, a înlocuit prin alterarea grafică a machetei articolul original cu al său. Procurorii mai spun că în demersurile sale infracționale, în anul 2013, Bogdan Florin Chiriluță a beneficiat de ajutorul decanului Facultății de Teologie din cadrul Universității Ovidius Constanța, Bogdan Moise.

"Concret, inculpatul Moise Bogdan având și calitatea de persoană însărcinată de către Senatul Universității Constanța cu verificarea criteriilor de promovare a candidaților, a declarat pe proprie răspundere că inculpatul Chiriluță Bogdan Florin îndeplinește criteriile respective, ceea ce a condus la consecințele prezentate mai sus", se mai precizează în comunicat.

Comentează știrea

țțțțțșșșșșâââââ
18 septembrie 2017
Teodosu Akhbar

Asta e biserica: sfântă HOȚIE !

Peda-gogu
18 septembrie 2017
Diavolii slujesc Biserica !??!!

Din nou își baga dracul coada în universitatea șpăgarilor , fără a generaliza și mai face un adept, la câți a arestat DNA-ul, ce mai contează încă unul, chiar dacă slujește sfânta biserica și Teodosie o slujește , în același mod , cu crucea în dreapta și cu dracul în stânga. Asta este universitatea Ovidius, pregătește cadre pentru pușcăria de la Poarta Alba și ăsta nu va fi ultimul caz de corupție, o sa mai auziți de asemenea specimene arestate , tot la Ovidius.

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 13 Septembrie 2017
Stire din Eveniment : Sorin Grindeanu, la DNA
Miercuri, 06 Septembrie 2017
Stire din Sport : Drumul către aurul mondial universitar
Pagina a fost generata in 1.6668 secunde