Anchetatorii ar fi găsit în camera de gardă a Secției Chirurgie, din Spitalul Județean Buzău, seringi și o fiolă de propofol, un anestezic puternic pe care se presupune că medicul și l-ar fi injectat, potrivit unor surse apropiate anchetei, citate de News.ro. Mașina Ștefaniei Szabo, găsită moartă, marți dimineață, a fost ridicată pentru cercetări. Familia medicului a solicitat ca la necropsie să participe și un medic legist independent.
Anchetatorii au ridicat, miercuri dimineață, din curtea Spitalului Județean Buzău, mașina medicului Ștefania Szabo, găsită moartă cu o zi în urmă în camera de gardă a Secției Chirurgie, autovehiculul urmând să fie verificat.
Tot miercuri, va fi făcută necropsia, iar la aceasta familia Ștefaniei Szabo a solicitat să fie prezent și un medic legist independent.
Necropsia urmează să fie terminată în cursul zilei de miercuri, cu excepția probelor toxicologice, care vor fi trimise la IML, iar rezultatele acestora vor veni peste câteva zile.
Între timp, surse apropiate anchetei afirmă că anchetatorii ar fi găsit în camera de gardă unde a fost descoperit trupul neînsufleţit al Ştefaniei Szabo seringi si o fiolă de propofol, un anestezic puternic pe care se presupune că medicul şi l-ar fi injectat.
Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, chirurgul Ştefania Szabo, a fost găsită moartă marţi dimineaţă, în camera de gardă a unităţii sanitare.