Faptele antisociale, furturile şi prostituţia, în atenţia poliţiştilor din Constanţa. Amenzi pe bandă rulantă!

185
Faptele antisociale, furturile şi prostituţia, în atenţia poliţiştilor din Constanţa. Amenzi pe bandă rulantă! - politiarutieraactiunepietonizona-1647605843.jpg

Articole de la același autor

La data de 17 martie a.c., polițiști din cadrul Secției 2 au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale, faptelor de prostituție și a infracțiunilor de furt.

În urma activităților, polițiștii au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 11.000 de lei, dintre care 11 la Legea 61/1991 și 7 la O.U.G. 195/2002.

La data de 17 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche-2 Mai, Secției 3 Rurală Mangalia și ai Secției 9 Rurală Topraisar au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale, precum și pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Astfel, au fost legitimate 60 persoane și au fost verificate peste 30 de autovehicule.

Au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 10.000 de lei, dintre care 16 la O.U.G. 195/2002 și 4 la Legea 61/1991 .

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.64 secunde