Fără milă! Asasinii Larei Șaban, condamnați la închisoare pe viață

1009
3
Fără milă! Asasinii Larei Șaban, condamnați la închisoare pe viață - fonducigasiilareisaban-1402593817.jpg

Articole de la același autor

Dosarul în care constănțeanca Lara Șaban a fost omorâtă cu sânge rece a fost tranșat, ieri, de magistrații constănțeni, care au dat și verdictul definitiv în această cauză. Astfel, fratele victimei și prietenul acestuia au fost condamnați la închisoare pe viață.

Gilberto Ghiunal Șaban și George Davidescu au fost condamnați, ieri, de magistrații Curții de Apel Constanța. Cei doi au primit închisoare pe viață, decizia judecătorilor fiind definitivă.

"Condamnă pe Șaban Gilberto Ghiunal la pedeapsa detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. Condamnă inculpatul Davidescu George la pedeapsa detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat", conform minutei judecătorești.

Cine a dat lovitura fatală

Anchetatorii consideră că, pe 3 mai 2012, fratele Larei, Gilberto Șaban, a atras-o într-un apartament de pe strada Mihail Kogălniceanu, sub pretextul că ar fi de vânzare. În locuință era și George Davidescu, prietenul lui Gilberto. La scurt timp după ce Lara a pătruns în apartament, cei doi au încercat să o tâlhărească, crezând că în poșetă are peste o sută de mii de dolari, bani pe care victima voia să-i folosească pentru a cumpăra o locuință. Tânăra a opus rezistență, moment în care cei doi au lovit-o în zona feței, după care Davidescu ar fi lovit-o în cap cu un corp dur. Concluzia că George Davidescu este cel care a aplicat lovitura fatală este întemeiată de anchetatori pe profilul psihologic (tendințe sadice) și percheziția domiciliară care a evidențiat un adevărat arsenal de arme albe.

Nu au găsit în poșetă decât 2.000 - 3.000 de euro și două telefoane mobile, un Blackberry și un Iphone3, pe care le-au luat.

S-au speriat

Ulterior, cei doi au mers pe la mai multe magazine din Constanța, de unde au cumpărat o drujbă, saci de polietilenă, bandă adezivă, mănuși, produse de curățenie. Apoi au revenit la apartament cu intenția de a tranșa cadavrul. Între timp, Gilberto Șaban a fost anunțat de rude despre faptul că Lara a dispărut și nu poate da nimeni de ea. Aceștia i-au mai menționat că au mers deja la Poliție, iar oamenii legii au început să o caute. Auzind acestea, cei doi au abandonat ideea de tranșare a cadavrului. Au luat trupul și l-au aruncat în liziera de la Lumina.

Cât privește susținerile celor doi bărbați, cum că omorul ar fi fost comis de doi cetățeni turci, anchetatorii indică faptul că niciuna dintre camerele de supraveghere nu a surprins vreo altă persoană suspectă care să fi intrat în blocul respectiv sau vreo mașină care să fi urmărit mașina cu care a fost transportat cadavrul la Lumina.

Probe suficiente

În rechizitoriul întocmit, procurorii au găsit mai multe probe care-i incriminează pe cei doi bărbați de uciderea tinerei: imagini surprinse de mai multe camere de supraveghere din centrul Constanței, dar și din stațiunea Mamaia (de pe drumul spre liziera de la marginea comunei Lumina, unde a fost abandonat cadavrul) și din supermarketul de unde au fost achiziționate produsele de curățenie folosite la curățarea apartamentului unde a avut loc crima, înregistrări telefonice ale convorbirilor dintre cei doi suspecți, care se puneau de acord "să nu mai meargă în locul acela", probe ADN ridicate din apartament care aparțin victimei, poșeta tinerei și mocheta plină de sânge, găsite ulterior, la câțiva metri de locul unde a fost descoperit cadavrul.

Deși mama Larei și a lui Gilberto Șaban a plâns în repetate rânduri în fața magistraților, spunând că este sigură că băiatul ei nu a omorât pe nimeni, anchetatorii au strâns suficiente dovezi încât să dovedească contrariul.

Ieri, magistrații au analizat, încă o dată, aceste probe și au conchis: cei doi primesc condamnare pe viață. 

Comentează știrea

noni
13 iunie 2014
cap de linie

Si uite asa, din cauza lacomiei si a unui anturaj nefericit, o mama si-a pierdut cei doi copii. Sa traiesti cu gandul ca unul din copii l-a omorat pe celalalt si apoi face inchisoare pe viata, e deja prea mult, pentru oricine. Pacat.

gabriela
13 iunie 2014
crima

Cine este de vina sa plateasca .Dar este foarte mica pedeapsa. A lua viata unui om,consider ca este prea iertina pedeapsa.Pacat ca nu s-au gandit ınainte de a face acest necugetat gest.Sa-ti omori sora pentru bani ? Este foarte dureros pentru parinti.șİ Pentru cei ce au cunosc-o,pe LARA.

Michael Kors outlet
29 septembrie 2014
Michael Kors outlet

[url=http://www.fitflopsonlinesale.com/]Fitflop sale[/url] [url=http://www.cheaprunshoes.org.uk/]http://www.cheaprunshoes.org.uk/[/url] [url=http://www.fitflopsonlinesale.com/]Fitflop shoes[/url] [url=http://www.runshoessale.org.uk/]Nike Air Max[/url] [url=http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/producttags.html]http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/producttags.html[/url] [url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/]http://www.airmax90sale-uk.co.uk/[/url] [url=http://www.salomonukonline.co.uk/]Salomon running shoes[/url] [url=http://www.kobe-lebronshoes.com/]http://www.kobe-lebronshoes.com/[/url] [url=http://www.michaelkorsbagsukonline.co.uk/]Michael Kors UK[/url] [url=http://www.beatsbydreonlineuk.org.uk/]Beats By Dre solo hd[/url] [url=http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/]Mulberry outlet UK[/url] [url=http://www.lebron-jamesshoes.us/]Lebrons shoes[/url] [url=http://www.cheapnikeairmax2014.us/]http://www.cheapnikeairmax2014.us/[/url] [url=http://www.lebron-jamesshoes.us/]Lebron shoes[/url] [url=http://www.rboutletsale-us.com/]Ray Ban[/url] [url=http://www.lebron-jamesshoes.us/producttags.html]http://www.lebron-jamesshoes.us/producttags.html[/url] [url=http://www.cheaprunshoes.org.uk/]cheap Nike Blazers[/url] [url=http://www.kobe-lebronshoes.com/]Lebron James shoes[/url] [url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/]Nike Air Max 90 sale[/url] [url=http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/]Michael Kors purses[/url] [url=http://www.runshoessale.org.uk/]Nike Air Max sale[/url] [url=http://www.beatsbydreonlineuk.org.uk/]http://www.beatsbydreonlineuk.org.uk/[/url] [url=http://www.fitflopsonlinesale.com/]Fitflop[/url] [url=http://www.kobe-lebronshoes.com/]Air Jordan shoes[/url] [url=http://www.cheapnikeairmax2014.us/producttags.html]http://www.cheapnikeairmax2014.us/producttags.html[/url] [url=http://www.karenmillensoutletuk.co.uk/]Karen Millen outlet UK[/url] [url=http://www.cheaprunshoes.org.uk/]cheap Nike Free Run[/url] [url=http://www.salomonukonline.co.uk/]Salomon[/url] [url=http://www.rboutletsale-us.com/]http://www.rboutletsale-us.com/[/url] [url=http://www.runshoessale.org.uk/]Nike Roshe Run[/url] [url=http://www.rboutletsale-us.com/]cheap Ray Ban sunglasses[/url] [url=http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/producttags.html]http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/producttags.html[/url] [url=http://www.cheapnikeairmax2014.us/]Nike Air Max 2014[/url] [url=http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/]Michael Kors handbags[/url] [url=http://www.lebron-jamesshoes.us/]Lebron James shoes[/url] [url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/]Nike Air Max 90 UK[/url] [url=http://www.tomsshoes-outletonline.com/]Toms shoes outlet[/url] [url=http://www.kobe-lebronshoes.com/]Kevin Durant shoes[/url] [url=http://www.cheapnikeairmax2014.us/]Nike Air Max 90,Nike Air Max 1[/url] [url=http://www.salomonukonline.co.uk/]Salomon UK[/url] [url=http://www.tomsshoes-outletonline.com/]Toms shoes[/url] [url=http://www.salomonukonline.co.uk/]http://www.salomonukonline.co.uk/[/url] [url=http://www.rboutletsale-us.com/]Ray Ban sunglasses[/url] [url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/]cheap Nike Air Max 90[/url] [url=http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/]Michael Kors outlet[/url] [url=http://www.cheaprunshoes.org.uk/]Nike Air Jordan[/url] [url=http://www.beatsbydreonlineuk.org.uk/]Beats By Dre UK[/url] [url=http://www.runshoessale.org.uk/]http://www.runshoessale.org.uk/[/url] [url=http://www.beatsbydreonlineuk.org.uk/]Beats By Dre[/url] [url=http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/]Michael Kors[/url] [url=http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/]Mulberry outlet online[/url] [url=http://www.michaelkorsbagsukonline.co.uk/]http://www.michaelkorsbagsukonline.co.uk/[/url] [url=http://www.karenmillensoutletuk.co.uk/]http://www.karenmillensoutletuk.co.uk/[/url] [url=http://www.kobe-lebronshoes.com/]Kobe Bryant shoes[/url] [url=http://www.lebron-jamesshoes.us/]http://www.lebron-jamesshoes.us/[/url] [url=http://www.fitflopsonlinesale.com/]Fitflop Sandals[/url] [url=http://www.rboutletsale-us.com/]Ray Ban outlet[/url] [url=http://www.cheaprunshoes.org.uk/]cheap Nike Air Max[/url] [url=http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/]Mulberry outlet[/url] [url=http://www.tomsshoes-outletonline.com/]http://www.tomsshoes-outletonline.com/[/url] [url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/producttags.html]http://www.airmax90sale-uk.co.uk/producttags.html[/url] [url=http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/]Mulberry outlet york[/url] [url=http://www.michaelkorsbagsukonline.co.uk/]Michael Kors bags UK[/url] [url=http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/]http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/[/url] [url=http://www.lebron-jamesshoes.us/]cheap Lebron shoes[/url] [url=http://www.rboutletsale-us.com/]Ray Ban sunglasses sale[/url] [url=http://www.beatsbydreonlineuk.org.uk/]Beats By Dre studio[/url] [url=http://www.michaelkorsbagsukonline.co.uk/]Michael Kors bags[/url] [url=http://www.cheaprunshoes.org.uk/producttags.html]http://www.cheaprunshoes.org.uk/producttags.html[/url] [url=http://www.runshoessale.org.uk/]Nike Free Run[/url] [url=http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/]http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/[/url] [url=http://www.karenmillensoutletuk.co.uk/]Karen Millen outlet online[/url] [url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/]Nike Air Max 90[/url] [url=http://www.salomonukonline.co.uk/producttags.html]http://www.salomonukonline.co.uk/producttags.html[/url] [url=http://www.cheapnikeairmax2014.us/]cheap Nike Air Max 2014[/url] [url=http://www.fitflopsonlinesale.com/]http://www.fitflopsonlinesale.com/[/url] [url=http://www.tomsshoes-outletonline.com/]Toms outlet[/url] [url=http://www.karenmillensoutletuk.co.uk/]Karen Millen outlet[/url] Michael Kors outlet

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7912 secunde