Femeie de 33 de ani, găsită moartă în apartament. Iubitul ei ar fi stat cu cadavrul în casă

402
1 min citire
Femeie de 33 de ani, găsită moartă în apartament. Iubitul ei ar fi stat cu cadavrul în casă - medicinalegalasursafotoromaniatv-1689089549.jpg
Femeie de 33 de ani, găsită moartă într-un apartament din Sibiu. Iubitul ei ar fi stat cu cadavrul în casă şi nu a anunţat autorităţile.
Rudele femeii îl acuză pe iubitul acesteia care ar fi stat cu cadavrul în casă şi nu a anunţat autorităţile.
Descoperirea macabră a fost făcută de o rudă a femeii într-un apartament din Valea Aurie, din Sibiu. Pentru că nu mai răspundea la telefon, mătușa femeii a intrat în apartament acolo unde a avut un şoc. Şi-a descoperit nepoata moartă, în timp ce iubitul acesteia se afla în casă drogat.
Potrivit primelor informații date de medicii legiști, femeia ar fi suferit un infarct provocat de o supradoză. Ar fi consumat ciuperci halucinogene, iar asta i-a adus sfârșitul.
Rudele recunosc că Florentina era consumatoare de droguri, dar îl arată vinovat de tragedie pe iubitul acesteia care după ce a ieșit din pușcărie devenise şi violent.
Potrivit acestora, iubitul ar fi stat în casă două zile cu cadavrul femeii, fără să anunțe autorităţile.
“Noi credem că el a drogat-o. Altfel de ce ar fi stat cu mortul în casă două zile, de ce nu a anunțat poliția, de ce nu și-a anunțat rudele? Mătușa lui a intrat peste el în casă fiindcă de două zile nu i-a mai răspuns la telefon. Ea a fost cea care i-a găsit acolo.
Ea, decedată, iar el, într-o stare de nedescris. Sută la sută era drogat. Apoi a fost anunțată și poliția, iar trupul a fost dus la Medicină Legală”, spune nepoata femeii decedate, potrivit Ora de Sibiu.
La nivelul Poliției Municipiului Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele în care a survenit decesul persoanei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0926 secunde