Fetița de opt ani, vândută unei familii din Constanța, a ajuns în grija bunicilor

133
Fetița de opt ani, vândută unei familii din Constanța, a ajuns în grija bunicilor - fetitavanduta-1407683292.jpg

Articole de la același autor

Cuplul de etnie romă din localitatea Bârlad care, în luna februarie a acestui an, și-a vândut fetița de opt ani unei familii din Constanța, a fost decăzut din drepturile părintești. Decizia a fost luată de magistrații Tribunalului Vaslui, care au decis, de asemenea, ca minora să fie încredințată spre creștere bunicilor din partea mamei. Între timp, ancheta demarată de DIICOT Vaslui cu privire la trafic de persoane, continuă.

Reamintim că la începutul acestui an oamenii legii din Vaslui au fost sesizați că familia Diamanta și Secter Petrache și-au vândut una dintre fiice, pe Luminița, de opt ani, unei familii din Constanța. Fetița ar fi fost vândută conform tradiției țigănești, în vederea căsătoriei cu un băiat de 11 ani, iar părinții au cerut pe ea 5.000 de lei, din care au primit, într-o primă fază, 3.500 de lei. Anchetatorii au mai fost sesizați că, odată ajunsă la Constanța, fetița ar fi fost trimisă le cerșit. Nu au apucat însă să dovedească acuzațiile, pentru că de îndată ce au prins de veste că autoritățile au intrat pe fir, viitorii socri au trimis-o pe micuță înapoi la Vaslui, la părinți. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5195 secunde