Fost președinte de Consiliu Județean, trimis în judecată

176
Fost președinte de Consiliu Județean, trimis în judecată - yxnopwyyywrhnge4ntbknzy2owy0otkz-1545990476.jpg

Articole recomandate

Vasile Pruteanu, fost președinte al Consiliului Județean Neamț, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în legătură cu finanțarea ilegală a unei echipe de fotbal.

În același dosar, au fost trimiși în judecată Cristina Mititelu, la data faptei director executiv al Direcției juridice din cadrul CJ Neamț; Mihaela Lazăr Ignatovici, la data faptei secretar al județului Neamț; Ana Monda, la data faptelor viceprimar al municipiului Piatra Neamț; Vasile Vișan, la data faptelor secretar al municipiului Piatra Neamț.

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul anului 2008, Vasile Pruteanu, în îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu și cu încălcarea prevederilor legale, a întocmit și semnat mai multe documente având ca obiect aprobarea asocierii dintre Consiliul Județean (CJ) Neamț și o societate comercială ce deținea o echipă de fotbal, în vederea finanțării și realizării în comun a unor activități de interes județean.

În același context, Cristina Mititelu și Mihaela Lazăr Ignatovici au întocmit și semnat documente care în final toate au determinat adoptarea unei hotărâri prin care s-a aprobat încheierea, cu încălcarea prevederilor legale, a unui contract de asociere între CJ Neamț și societatea respectivă.

Contractul s-a încheiat pe o durată de 5 ani și prevedea, printre altele, alocarea sumei de 108.000 lei/lună până la 31 decembrie 2008 și 90.000 lei/lună începând cu 1 ianuarie 2009 în vederea sprijinirii echipei de fotbal.

DNA susține că prin aceste demersuri s-a cauzat o pagubă CJ Neamț de 5.416.097 lei, reprezentând totalul sumelor de bani transferate societății respective, în perioada 12 septembrie 2008 - 31 decembrie 2013, în baza contractului de asociere.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7583 secunde