Fostul deputat Cristian Rizea, dosar penal pentru fals în declarații

206
Fostul deputat Cristian Rizea, dosar penal pentru fals în declarații - rizeadosarpenal-1607621932.jpg
Parchetul General al Republicii Moldova a deschis un dosar penal împotriva fostului deputat român Cristian Rizea, pe care îl acuză de fals în declarații în procesul de obținere a cetățeniei moldovenești. Potrivit procurorilor, Rizea ar fi ascuns faptul că este urmărit penal în România, aspect care îl excludea automat de la dreptul de a primi cetățenia statului moldovean.

Legea moldovenească nu permite acordarea cetățeniei pentru persoanele care, în perioada procesului de aprobare a dosarului, sunt urmărite sau condamnate pentru fapte penale, potrivit unui comunicat al Parchetului General din Republica Moldova.

„Pretinse ilegalități de natură penală, și anume, fals în declarații, au fost stabilite de procurori în procesul acordării cetățeniei Republicii Moldova pentru un fost deputat român. Potrivit celor constatate în cursul urmăririi penale, prin Avizul Agenției Servicii Publice din 28 decembrie 2017, fostul deputat român a fost recunoscut cetățean al Republicii Moldova și asta în condițiile în care prin sentința din 7 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din România, definitivă prin decizia penală din 18 martie 2019, acesta era judecat și condamnat la închisoare, cu executare, pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor”, se arată în comunicatul Parchetului General din Republica Moldova. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5261 secunde