Prăpăd pe șosele. La "vânătoare" de șoferi beți și fără permis!
Articole de la același autor
DOLIU ÎN MEDICINA DIN CONSTANȚA! A murit un reputat doctor
22 Aprilie 2020
Echipaj al Ambulanței Constanța ÎN AUTOIZOLARE! Apel către constănțeni: "Nu mai mințiți când chemați salvarea!"
09 Aprilie 2020
Sfârșitul de săptămână care s-a încheiat a fost prilej pentru polițiștii constănțeni să iasă pe șosele, într-o amplă acțiune pentru depistarea șoferilor care nu respectă prevederile legale, mai ales a celor care se urcă la volan după ce au cinstit câteva pahare din licoarea lui Bachus. Drept pentru care, în noaptea de sâmbătă spre duminică, dar și pe parcursul zilei de duminică, oamenii legii au stat la "pândă" prin toate localitățile din județul de la malul mării, iar "captura" a fost una considerabilă. Practic, nu a trecut oră în care oamenii legii să nu întocmească unul sau două dosare penale pentru șoferi afectați de aburii alcoolului!
De exemplu, au fost depistați șoferi sub influența alcoolului în Sibioara, în Constanța, Ciocârlia de Sus, Dobromir, Cernavodă, Peștera, Cumpăna sau Năvodari. Era în jur de 21.20 când polițiștii au oprit mașina condusă, pe Șos. Mangaliei, din Constanța, de un tânăr de 25 de ani. Acesta nu deținea permis, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, acesta a fost implicat într-o tamponare înainte să ajungă în atenția polițiștilor.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 02 Iunie 2020
Luni, 01 Iunie 2020
Sâmbătă, 30 Mai 2020
Vineri, 29 Mai 2020
Vineri, 29 Mai 2020
Vineri, 29 Mai 2020
Marţi, 26 Mai 2020
Marţi, 26 Mai 2020
Marţi, 26 Mai 2020
Vineri, 22 Mai 2020