Fostul judecător Stan Mustață, condamnat definitiv la 8 ani și jumătate de închisoare

475
Fostul judecător Stan Mustață, condamnat definitiv la 8 ani și jumătate de închisoare - stanmusta-1462985379.jpg
Stan Mustață a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la 8 ani și 6 luni închisoare, informează Agerpres. Fostul judecător este acuzat că a cerut bani, în mai multe rânduri, de la persoane condamnate sau inculpate pentru a da soluții favorabile.



În primă instanță, Stan Mustață a fost condamnat la 10 ani și opt luni de închisoare.

În același dosar au fost judecați și Ion Boraciu, Florian Alexandru și Ciprian Moraru. Prin intermediul primilor doi, Mustață ar fi cerut bani de la unii inculpați și condamnați, în schimbul unor pronunțări favorabile acestora. Cel de-al treilea bărbat a fost trimis în judecată pentru că ar fi dat bani pentru a obține o sentință favorabilă.

Stan Mustață, fost judecător al Curții de Apel București, le-a spus judecătorilor de la Curtea de Apel București pe parcursul procesului că este "băutor de vin" și că, dacă nu ar fi consumat alcool, ar fi conștientizat "pericolul" și nu ar mai fi ajuns în boxa acuzaților.

Stan Mustață a susținut în fața instanței că dosarul său a fost "fabricat artificial", pornind de la bănuiala că el ar fi încercat să tergiverseze dosarul ICA.

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în 8 mai 2014, să îl suspende din magistratură pe judecătorul Stan Mustață.

În august 2014, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, spunea într-un interviu că Stan Mustață ar fi încercat să tergiverseze procesul lui Dan Voiculescu, condamnat mai apoi la zece ani de închisoare. El fusese condamant de instanța de fond la cinci ani de inchisoare în dosarul ICA.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție susțineau în rechizitorul trimis instanței de judecată cu privire la Stan Mustață, că acesta discuta des cu mulți dintre complicii săi despre dosarul lui Dan Voiculescu. Anchetatorii spuneau că interceptările scot la iveală faptul că magistratul era dispus să-l ajute pe Dan Voiculescu cu o soluție favorabilă în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare.

Procurorii arată că magistratul dorea să beneficieze de toate avantajele rezultate din relația sa cu omul de afaceri Ion Boraciu. În acest context, anchetatorii prezintă și situațiile în care judecătorul Stan Mustață lua la pachet mâncarea comandată de Boraciu de la un restaurant, care rămânea neconsumată după întâlnirile acestora.



Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1535 secunde