Frații Sali, care au spart casa unui ofițer de poliție, au ajuns după gratii

3420
Magistrații au emis, ieri, mandat de arestare preventivă pe numele celor doi bărbați din Medgidia care au intrat în casa unui polițist din localitate.
Judecătorii au dispus ca Ali Sali, de 28 de ani, și Orhan Sali, de 30 de ani, să stea după gratii timp de 29 de zile.
În cursul zilei de luni, în jurul orei 2,30, polițiștii din Medgidia au fost sunați de un coleg de-al lor care a reclamat un furt. Ofițerul Florin Nanu, le-a spus că a surprins doi bărbați în timp ce ieșeau din locuința sa, unul dintre aceștia având în brațe un sac de rafie voluminos, de culoare albă. Polițistul le-a mai spus colegilor că cei doi hoți au părăsit în viteză curtea casei sale. Cu toate acestea, el le-a precizat că i-a recunoscut, unul dintre ei fiind Orhan Sali, iar cel de-al doilea, Ali Sali, vechi clienți ai oamenilor legii din Medgidia.
În urma sesizării, un echipaj de ordine publică format din polițiști și jandarmi s-a deplasat la fața locului și a reușit depistarea celor două persoane care nu s-au supus somației verbale, fugind. Drept urmare, unul dintre agenții de poliție a executat un foc de avertisment în plan vertical, dar cei doi nu s-au oprit. În aceste condiții, oamenii legii au mai tras cinci focuri de armă, Ali Sali fiind lovit în talpa piciorului drept. La scurt timp, cu sprijinul jandarmilor, s-a reușit prinderea și imobilizarea, pe strada Ovidiu, și a celui de-al doilea bărbat, Orhan Sali.
În urma percheziției corporale, asupra celor doi s-a găsit o cagulă, o baionetă de tip pumnal, un cuțit cu lama de 14 centimetri și un lăn-țișor de culoare albă cu pan-
dantiv.
Deoarece era rănit la picior, Ali Sali a fost transportat de echipajul de poliție la Spitalul din Medgidia, unde a primit îngrijiri medicale și a rămas internat sub paza polițiștilor.
Potrivit anchetatorilor, ofițerul păgubit a recunoscut bunurile furate de frații Sali din locuința sa respectiv, mai multe haine, un lănțișor de culoare albă cu pandantiv precum și mai multe unelte de pescuit ce au fost găsite în sacul de rafie pe care cei doi hoți l-au abandonat pe o stradă din apropiere, împreună cu o pereche de mănuși din piele și un fes de culoare albă. Prejudiciul în valoare de 2.700 de lei a fost recuperat în întregime.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 24 Iulie 2009
Stire din Eveniment : Prins de jandarmi la furat
Pagina a fost generata in 0.4455 secunde