GALERIE FOTO. TIR răsturnat pe DN 22! Două persoane au fost rănite

590

Articole de la același autor

O clipă de neatenție într-o depășire a dus, ieri după-amiază, la rănirea a două persoane și blocarea, pentru câteva ore, a traficului pe DN 22. În jurul orei 13,00, Stere G., de 46 de ani, din Constanța, care conducea un autotren încărcat cu cereale, pe DN 22, dinspre Tulcea spre Ovidiu, a încercat să depășească un alt TIR. Nu a fost atent, însă, iar camionul a intrat în balans și s-a răsturnat pe sensul opus de circulație, lovind un autoturism condus de Neculai M., de 47 de ani, din București.

În urma impactului, șoferul TIR-ului a rămas blocat în cabină, fiind necesară intervenția militarilor de la descarcerare, iar cei doi ocupanți ai autoturismului, respectiv șoferul și Eugenia S., de 73 de ani, din Tulcea, au fost răniți ușor. Cei trei au fost transportați la spital, dar traficul a fost blocat în zonă, mai precis în dreptul intrării în localitatea Lumina, preț de câteva ore, până s-a reușit strângerea de pe carosabil a celor zece tone de cereale împrăștiate. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3673 secunde