Generalul Petre Trandafir, fostul șef de la ISU "Dobrogea", a fost pus în libertate

1102
Ieri, după două luni de arest preventiv, general Petre Trandafir, fostul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea", a fost pus în libertate. Magistrații Completului de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis recursul împotriva prelungirii stării de detenție, au revocat măsura arestării și au dispus punerea în libertate, fără a impune o altă măsură preventivă.
Fostul șef al ISU "Dobrogea" va fi, astfel, judecat în stare de libertate în procesul în care este acuzat de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, instigare la fals intelectual, instigare la uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, toate în formă continuată. Potrivit DNA, în cursul lunii august 2007, la nivelul ISU "Dobrogea", s-a organizat concursul pentru ocuparea unui număr de peste 400 de posturi de subofițer. Procurorii spun că în zilele premergătoare susținerii probei scrise (desfășurată la data de 15 august 2007), inculpatul Petre Trandafir, inspectorul șef al ISU "Dobrogea", împreună cu subordonații săi, au constituit o asociere infracțională care a avut drept scop "susținerea" unui număr de 205 candidați, ale căror foi de concurs au fost întocmite în fals de către membrii comisiei de corectare a lucrărilor, activitate infracțională în urma căreia 192 de candidați au fost declarați admiși în mod ilegal. Prejudiciul astfel creat a fost estimat la peste 1,27 milioane de lei. În vederea recuperării acestei sume, o parte din cele 19 persoane deferite instanței s-au ales cu sechestru asigurător pe bunuri. Procesul privind fraudarea concursului de la ISU din 2007 va începe la Înalta Curte de Casație și Justiție, pe 30 septembrie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0047 secunde