Trei persoane, doi bărbați și o femeie, au fost rănite, sâmbătă seară, după ce mașina în care se aflau a căzut într-o râpă de aproape o sută de metri, pe un drum forestier din județul Sibiu. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri și SMURD, reușind să acorde primul ajutor victimelor. Femeia este în stare gravă, fiind intubată, scrie romaniatv.net
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, o mașină a căzut într-o răpă pe un drum forestier ce duce spre Mănăstirea Măgura.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje din județele Sibiu și Alba, zona fiind localizată la limita dintre cele două județe.
Apelul a sosit pe 112 a fost preluat de către autoritățile din Alba, dar s-au deplasat la locul accidentului reprezentanți ai Salvamont, SMURD, ISU Sibiu, dar și două ambulanțe SMURD și o autospecială de descarcerare de la ISU Alba.
Potrivit apelului 112, râpa în care a căzut mașina este adâncă de aproximativ o sută de metri.
În urma accidentului, doi bărbați au fost răniți ușor, iar o femeie este grav rănită, fiind intubată.
Cele trei victime au fost transportate la spitale din județul Alba - bărbații la Sebeș, iar femeia la Alba-Iulia.
Deocamdată, polițiștii nu au stabilit cum s-a produs accidentul.