Hoți de buzunare, prinși în flagrant în autobuzul 40

337
Doi hoți de buzunare au fost prinși de polițiști și jandarmi în autobuzul 40, exact când îl "lucrau" pe un francez.
Indivizii s-au urcat de la gară în mijlocul de transport în comun și nici nu au ajuns la prima stație că deja reușiseră să dea o lovitură. Ce nu au știut respectivii a fost că în autobuz se aflau și polițiști și jandarmi, care i-au prins în flagrant și i-au arestat.
Potrivit oamenilor legii, luni, în jurul orei 10.30, Marian Diceanu, de 43 ani, și Memet Șaban, de 26 ani, ambii din Constanța, în timp ce călătoreau cu un autobuz, între Gară și Poliția Municipiului au sustras un portofel ce conținea suma de 300 lei și înscrisuri personale din buzunarul unui cetățean francez. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat părții vătămate.
În urma activităților desfășurate de către polițiștii Compartimentului Furturi din Buzunare și Poșete, cei doi suspecți au fost învinuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fiind reținuți pe bază de Ordonanță pe o perioadă de 24 ore, pentru a fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Marți, cei doi suspecți au fost prezentați Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă, măsură ce a fost admisă de instanță, fiind emise pe numele acestora mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.
Cei în cauză au fost depuși în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7051 secunde