I-a făcut dealerului o favoare și a fost prins cu un kilogram de canabis

435
1 min citire
Magistrații de la Tribunalul Constanța l-au audiat, ieri, pe Ion Alexandru Ilicenco, de 26 de ani, din Constanța, care este acuzat de trafic de droguri de risc. Ilicenco a recunoscut că a deținut drogurile, dar nu cu scopul de a le vinde. "Dealerul care îmi face rost de canabis, pentru consumul propriu, m-a rugat să îi fac o favoare. Am mers în cartierul Tomis Nord, la Brotăcei, unde m-am întâlnit cu un individ necunoscut, am primit pachetul, pe care urma să îl dau unei domnișoare din Faleză Nord, însă nu am mai apucat pentru că m-au prins polițiștii", a spus, ieri, în fața magistraților, Ilicenco.
Potrivit procurorilor DIICOT Constanța, în după-amiaza zilei de 12 august, Ilicenco a fost depistat având asupra sa un kilogram de canabis. Tânărul se afla la volanul unei mașini, pe strada Unirii, din Constanța, iar când polițiștii au spus că vor să efectueze un control acesta a apăsat piciorul pe pedala de accelerație. Numai că, în scurt timp, o mașină a Poliției i-a blocat calea, și l-au somat să se predea. Ilicenco a încercat să fugă, deschizând rapid portiera mașinii, a îmbrâncit un polițist, dar a fost imobilizat la scurt timp. În autoturism, anchetatorii au descoperit un kilogram de canabis.
Oamenii legii au efectuat o percheziție și acasă la Ilicenco, unde au mai găsit 170 de grame de canabis, împachetat în 24 de pungulițe.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0351 secunde