Iată ce a declarat polițistul care a refuzat mita unui om de afaceri din CONSTANȚA

169
1
1 min citire
Un cunoscut afacerist din Constanța este cercetat penal pentru dare de mită. Acesta a vrut să scape de o banală amendă de circulație, dar a fost prins de polițiștii rutieri, care nu s-au lăsat prinși în capcană. Iată ce a declarat polițistul care a refuzat MITA:
"În jurul orelor 11,50 (n.r: ieri), în timpul serviciului, am oprit, pe bulevardul Elisabeta, un Range de culoare neagră care circula pe sens opus. La început șoferul nu a vrut să îmi prezinte actele și a spus că se grăbește. I-am explicat ce a făcut greșit. Mi-a spus că plătește oricât însă nu vrea să sufle în aparatul Drager. În acel moment m-am îndepărtat spunându-i că mă deplasez până la masină, pentru a completa un proces verbal. Mi-am anunțat șefii, dar și pe procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, care m-au sfătuit să accept banii ca dovadă. Am preluat banii dintr-o poliță RCA, i-am scos, i-am arătat la camera RADAR care a filmat întregul eveniment,  i-am restituit polița RCA, iar banii i-am pus în mașină. I-am spus că mă deplasez la mașină și că trebuie să îi dau măcar un avertisment, așa că trebuie să mă aștepte puțin. Am tras de timp până când au venit procurorii și ofițerii DGA. Mi s-a părut că mirosea a băutură, fapt pentru care am insistat să i se facă și o testare cu etilitestul, rezultatul fiind negativ.
În consecință, Alexandru Lucian Giuglea a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Citește și AFACERIST CONSTĂNȚEAN, cercetat pentru că a dat MITĂ unui POLIȚIST RUTIER

Comentează știrea

Harap Alb-Galbui
19 iulie 2013
Nici spaga,nici prima,teapa!

Saracul politist a avut se pare o camera in functiune ,uitase probabil s-o opreasca si si-a dat seama ca nu avea cum sa ia spaga,de aceea a urmat toata treaba cu flagrantul. Daca si asa l-a ocolit spaga,macar o prima de la sefi,ceva.... Precis ia fix nimic,cascatul ...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0321 secunde