Îl va demite chestorul Fătuloiu pe comisarul șef Dumitru Catană?

1167
1 min citire
Zece șefi ai inspectoratelor de poliție sunt în pericol să fie eliberați din funcție, din cauza raportului privind mitingul polițiștilor de la Cotroceni. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul de Interne, chestorul Valentin Fătuloiu. El a declarat că în următoarele zile va discuta pe această temă cu ministrul MAI Traian Igaș și premierul Emil Boc.
Contactat telefonic, șeful IPJ Constanța, comisarul șef Dumitru Catană, a spus că se află în concediu de odihnă. "Nu știu dacă mă aflu și eu printre cei zece care ar putea fi demiși. Oricum, de la Constanța au plecat la miting doar polițiștii care erau liberi în acea zi sau care se aflau în concedii de odihnă. Eu nu aveam cum să le interzic să se ducă la miting. Este dreptul lor constituțional", a declarat șeful IPJ Constanța, comisarul șef Dumitru Catană.
Numele celor care vor fi demiși vor fi făcute publice după discuția ministrului de Interne cu premierul. Valentin Fătuloiu a mai spus că, potrivit raportului, o parte dintre res-ponsabili sunt deja cercetați de Parchet, respectiv cei cinci polițiști care aveau armele la ei. De ase-menea, o parte din protestatari au fost amendați pentru participare la o manifestație ilegală, iar o parte au fost sancționați disciplinar. Pe 24 septembrie 2010, sindicaliștii din Poliție au protestat în fața Guver-nului, iar apoi mulți dintre ei au plecat către Palatul Cotroceni. Aici, protestatarii au scandat lozinci îm-potriva președintelui Traian Bă-sescu și și-au aruncat caschetele, nemulțumiți de scăderea salariilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0413 secunde