IMAGINI ȘOCANTE! Trupuri sfârtecate, aruncate în șanț, și mașini scăldate în sânge. Filmul tragediei de la 23 August

5327
7
Cinci persoane și-au pierdut viața, duminică seară, în urma tragicului accident care s-a petrecut pe Drumul Național 39, în apropiere de localitatea 23 August. Potrivit primelor date, vinovat de producerea nenorocirii este Constantin Daniel Vicol, de 48 de ani, din Constanța. Bărbatul sărbătorise la munte 25 de ani de căsnicie și apucase să își lase soția acasă, la Constanța și să îi ducă pe finii lor, în Mangalia. Se întorcea către casă când a avut loc nenorocirea. Oamenii legii nu exclud varianta ca șoferul să fi fost obosit și să fi adormit la volan, însă iau în calcul și spusele unui martor care susține că acesta vorbea la telefon și număra bani. Mai mult, în urma impactului, anchetatorii au descoperit în autoturismul marca Skoda, pe care îl conducea bărbatul, o sumă mare de bani, bancnotele fiind împrăștiate prin mașină.

Vacanță sfârșită tragic

În celălalt autoturism implicat în tragedie, un Saab, înmatriculat în Italia, se aflau patru persoane care veneau dinspre Constanța și mergeau spre casă. Laura Țuțaniș, șoferița, în vârstă de 35 ani, era din localitatea 2 Mai și locuia în Italia de mai bine de 12 ani. Ea trăia împreună cu un cetățean italian care se afla și el în mașina morții. Fata era singurul sprijin pentru mama sa care este bolnavă de cancer. Cealaltă femeie care se afla în mașina morții, Irina Milea, de 36 de ani, era prietenă cu șoferița, iar apropiații spun că erau ca două surori. Aceasta lucrase în Italia mai mulți ani, însă de câteva luni bune se hotărâse să rămână acasă alături de mama ei. Milea mai are doi frați și o soră. Cea de-a patra victimă care și-a găsit sfârșitul în tragicul accident este Mihai Păsărică, de 34 de ani, acesta fiind vărul șoferiței.

În urma tragediei la fața locului s-au deplasat într-un suflet rudele celor implicați. În momentul în care și-a văzut fiica întinsă pe asfalt, mama șoferiței a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Anchete și expertize

Agenții Serviciului Poliției Rutiere Constanța au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte care au dus la producerea tragediei. "Din primele cercetări s-a stabilit că șoferul a pierdut controlul mașinii și a intrat pe contrasens. Urmează să se stabilească exact cauza accidentului. De asemenea, urmează să se efectueze expertize ale autoturismelor și expertiza dinamicii producerii accidentului", a declarat cms. șef Constantin Bădângă, șeful Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Constanța.

În cursul zilei de ieri, trei echipe de la Serviciul de Medicină Legală s-au deplasat la morga Cimitirului Central unde au fost aduse trupurile neînsuflețite ale victimelor. Ore în șir, legiștii au făcut autopsiile pentru a stabili cauza morții. La morgă au venit și rudele victimelor care au așteptat să își ia persoanele dragi acasă pentru a le conduce pe ultimul drum.

Comentează știrea

Soferu
4 august 2015
oare care a fost cauza morti?

"Ore în șir, legiștii au făcut autopsiile pentru a stabili cauza morții"

m
4 august 2015
m

Boul isi numara spaga.De ce nu spuneti cine era si unde lucra?

nae
4 august 2015
inedit in analele circulatiei rutiere

Era subcontractor la Daewoo Shipyard Mangalia deci intre falimentul ce se preconizeaza si teancul de bani poate fi o legatura,ultimul lucru pe care l-a vazut pe lumea asta fiind banul singurul ptr care poate a trait daca a ignorat orice chiar si faptul de a trage pe dreapta citeva clipe ptr ai numara .Poate pe lumea cealalta le va da explicatii victimelor caci pe lumea asta sotia se cam bilbiia cind a fost intrebata de bani.Imaginile cu Hagi Tudose numarind galbenii la blat nu ramin numai subiecte literare .

x
4 august 2015
Jigodie

Jigodia ordinara,a omorat niste oameni nevinovati!A crapat numarand bani dar pe lumea cealalta a luat cu el 4 scanduri!

jiji
4 august 2015
jj

accidentul a avut loc la castelul de apa, de la intersectia cu drumul spre olimp. acolo e drept drumul, usor in vale spre curba din 23aug. Nu e curba deloc. este posibil sa-i fi sarit ceva in fata, sau sa se fi bagat o masina din intersectia cu olimp> a tras de volan si hop pe contrasens. cat de greu e sa numeri niste bani si sa mergi drept> intrebati la maxi-taxi

mihai
4 august 2015
deget mijlociu

Recomand acest articol si chelului ce azi la ora 11 conducea pe bdul mamaia Ford fiesta din 2007 cu nr CT06RSA albastru , sofer ce are probleme cu degetul mijlociu al mainii si limbajul specific fiintelor necuvantatoarelor utilizate doar la reproducere.

Ioan
4 august 2015
lasa-l mihai

e un parlit nu merita sa te necajesti pentru unul ca el. La un moment dat o sa scoata degetul la cine nu trebuie si o sa se invete minte. Sa recapitulam, e chel, are fiesta, are manifestari agresive, e limpede ce-i cu el. Bine ca i-ai dat numarul sa-l stim si noi.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.7215 secunde