Impact violent între două autoturisme, la "Doi Cocoși"

336
< 1 min citire
Trei persoane au ajuns, sâmbătă seară, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, ca urmare a unui accident rutier petrecut, pe bulevardul IC Brătianu, din cauza unui șofer băut.Potrivit polițiștilor de la Rutieră, totul s-a întâmplat în jurul orei 19,50, când Ilie T., de 32 de ani, care conducea un autoturism marca Dacia, pe bulevardul IC Brătianu, pe banda a doua, dinspre strada Elena Cuza spre strada Dezrobirii, ajungând în dreptul "Doi Cocoși", din cauza neatenției în conducere și a faptului că se afla sub influența băuturilor alcoolice, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism marca Skoda, condus regulamentar, pe banda a doua, de Ersin S., de 38 de ani, care circula dinspre strada Dezrobirii spre strada Elena Cuza. 
În accident, a fost rănit ușor, spun polițiștii, Ilie T., precum și doi pasageri din Skoda, respectiv Nudie S., de 36 de ani, și Emre S., de șapte ani.
Oamenii legii spun că Ilie T. emana halenă alcoolică, el fiind transportat la spital în vederea prelevării probelor biologice de sânge și stabilirea alcoolemiei. 
El va fi cercetat pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere a unui autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 03 Noiembrie 2012
Stire din Eveniment : Copil de 5 ani, mort într-un accident rutier
Pagina a fost generata in 0.0372 secunde