În ce condiții puteți părăsi țara alături de un minor
Articole de la același autor
Nu este necesară declarația părintelui decăzut din drepturile părintești sau declarat dispărut, în condițiile legii, dacă însoțitorul face dovada în acest sens, cu excepția cazului în care ambii părinți se află în această situație, când este obligatorie declarația reprezentantului legal al minorului.
De asemenea, minorul poate călători împreună cu unul dintre părinți, numai dacă părintele însoțitor prezintă o declarație a celuilalt părinte, din care rezultă acordul acestuia cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate, pentru o perioadă care să nu depășească 3 ani de la data întocmirii acesteia, sau după caz face dovada decesului celuilalt părinte.
În situația în care polițiștii de frontieră constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea 248/2005 pentru ca minorul să iasă din România, vor întrerupe călătoria acestuia.
Dacă minorul nu este însoțit de cel puțin unul dintre părinți și nu sunt îndeplinite condițiile menționate mai sus, se informează aceștia, punându-le în vedere să îl preia de îndată ce este posibil. În cazul în care nu este posibilă informarea părinților, polițiștii de frontieră anunță Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, care inițiază procedura aplicabilă minorilor neînsoțiți, potrivit legii.