Faptele familiei incestuoase de la Cumpăna au oripilat anchetatorii

În fotografiile de la dosar se vede cât de îngrozit era copilul când mama îl abuza sexual

1690
2
În fotografiile de la dosar se vede cât de îngrozit era copilul când mama îl abuza sexual - 9b6e0fb52eba76006d3d11ead82fad4d.jpg
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au respins, ieri, recursul declarat de cei doi concubini acuzați că și-au abuzat sexual, direct ori indirect, propriul copil,
de doar șase ani.

Până și în fața judecătorilor, în loc să primeze interesul copilului, care acum se află în grija asis-tenților sociali, cei doi au preferat să arunce vina unul pe altul.
Georgeta Costăchescu, de 25 de ani, cea care a fost filmată de concubin abuzând sexual propriul copil, plângea cu "lacrimi de crocodil" și încerca să convingă instanța că a fost "obligată" de bărbat să facă asta.

În imaginile de la dosar se vede cât de disperat este copilul
Toți cei care au văzut însă înregistrarea, cât și pozele de la dosar, nu-și pot imagina cum se poate ca ea să fi făcut așa ceva, chiar și constrânsă de-ar fi fost.
Copilul, gol-goluț, se uită cu groază la mama sa și nu înțelege ceea ce i se întâmplă… Plânge… Iar ochii săi privesc disperat către cea care i-a dat viață și care face gesturi pe care, sărmanul, nu le înțelege… Dar "mama" continuă rolul de divă de filme porno și îl atinge în zonele intime "colorând" scenariul cu alte gesturi ce nu pot fi descrise în aceste pagini de ziar… Lacrimile lui însă nu o impresionează…
Asta e ceea ce am văzut în fotografiile atașate la dosar, la care nu pot să nu adaug senzația de groază și faptul că mi s-a făcut pielea de găină…
De altfel, polițiștii, procurorii, judecătorii care au avut acces la dosar ne-au declarat că nici nu au putut viziona - unii dintre ei - imaginile până la capăt. "Am plâns, ieri (n.r. - miercuri) cu toții când am văzut pozele și filmulețul … Numai plânsetul copilului dacă îl auzeați vă îngrozeați…" - ne-a povestit un procuror, ieri, în sala de judecată, cu lacrimi în ochi, privind către cei doi care încercau, cu disperare, să se disculpe de o faptă atât de monstruoasă.

Bărbatul spune că Georgeta simțea "plăcere" când abuza copilul
Pe de altă parte, concubinul femeii, și tatăl copilului, Sedat Bechir, a spus despre concubina sa că avea o anumită "plăcere" să facă asta copilului și a spus judecătorilor să nu se lase impresionați de lacrimile ei, că și pe el "tot lacrimile astea l-au făcut să stea lângă ea opt ani", chiar dacă asta a presupus să rupă relațiile cu rudele sale și să intre într-o familie "de alcoolici". Mai mult decât atât, tot potrivit lui Bechir, Georgeta ar mai fi acuzat și un văr de-al său că ar fi violat-o, lucru - spune el - nereal.
Una peste alta, el nu se consideră vinovat de comiterea vreunei infracțiuni. "Dacă mă vedeți (n.r. - în înregistrarea video) pe mine făcându-i ceva copilului, să mă condamnați!" - a spus el, neasumându-și vreo implicare în fapta monstruoasă de care este acuzat.

Acuzațiile aduse
Cei doi sunt acuzați pentru viol și complicitate la viol, pentru faptele lor ei riscând între 5 și 18 ani de închisoare.
Cei doi, părinții naturali ai minorului, sunt cercetați pentru că au abuzat sexual de propriul copil și au înregistrat scenele cu o cameră video.
Polițiștii din Cumpăna au fost sesizați, la începutul acestei săptămâni, de Georgeta Costăchescu, de 25 de ani, că în noaptea zilei de duminică, concubinul ei, Sedat Bechir, de 32 de ani, a forțat-o să întrețină raporturi sexuale cu fiul lor, de șase ani, și a filmat cu o cameră video întreaga scenă.
Polițiștii și procurorii au descins la domiciliul celor doi, în baza unui mandat de percheziție, unde au găsit caseta video în care apar mama și fiul în timp ce întrețin raporturi sexuale. Însă, anchetatori susțin că din înregistrări reiese că femeia a avut tot timpul inițiativa și nu lasă deloc impresia că ar fi fost forțată să abuzeze de propriul copil.

Comentează știrea

Anne Marie
13 noiembrie 2011
O lume trista in care traim

Dupa parerea mea unele mame au ajuns mai rau decat animalele,macar la animale nu le putem cere mai multe pentru ca sunt fiinte fara judecata si totusi de foarte multe ori ne ofera lectii de viata si de bunatate cum noi oamenii nu mai stim de mult sa aratam unul fata de celalalt.Cand citesti astfel de articole nu poti sa nu te ingrozesti si sa ii multumesti lui Dumnezeu de familia din care faci parte.Poate daca am fi mai atenti la nevoile celor din jur(psihice mai ales) nu s-ar mai ajunge la astfel de cazuri in care un copil nevinovat este maltratat.Anne

EscorteDinRomania.ro
7 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4245 secunde