Încărcătoare de telefon susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de poliţiştii de la transporturi maritime

139

Articole de la același autor

Poliţiştii de la transporturi maritime au ridicat, în vederea indisponibilizării, 3.000 de accesorii pentru telefon (kituri de încărcare), mărfuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 450.000 de lei.

În cursul zilei de vineri, 4 februarie, poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, împreună cu specialiști din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud, au verificat, în Portul Constanţa Sud Agigea, un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială din București.

În urma controlului containerului, poliţiştii au descoperit 3.000 de kituri pentru încărcarea telefonului mobil, mărfuri susceptibile a fi contrafăcute.

„Bunurile, în valoare de aproximativ 450.000 de lei de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute. Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3241 secunde